De vorbă cu maica Singlitichia de la Miclăușeni

3 Noiembrie 2017 Maria Burlă Interviu
 

La ceas târziu, lângă micul lac cu nuferi și pești din incinta Mănăstirii Miclăușeni e liniște. Doar țârâitul greierilor se simte din iarba umedă, iar stelele se-aprind una câte una, oglindindu-se în apa limpede. Se apropie maica Singlitichia, așezându-mi-se alături. „Știi ce le-a răspuns Părintele Sofian Boghiu unor intelectuali care l-au întrebat ce este smerenia? Deși se așteptau la un răspuns sofisticat din Sfinții Părinții, părintele i-a surprins, spunându-le: Smerenia este bun simț”.

În liniștea serii și în cântul greierilor, maica Singlitichia mi-a povestit o părticică din biografia unui sfânt, pe care v-o împărtășesc:

Era cândva un cuvios din Grecia zilelor noastre, mare ostenitor și iubitor de Dumnezeu. În metanii, în post aspru și multă nevoință, așa își petrecuse întreaga viață. Fiind bătrân, își aștepta sfârșitul cu nădejde. Într-o noapte are însă un vis care îl va cutremura. Se făcea că ajunsese în fața Dreptului Judecător, care era într-o sală de judecată ce semăna cu cele din zilele noastre, iar el urma să fie judecat.

Și îl întreabă Iisus pe grefier: „Ce faptă a făcut acest om, care să-l mântuiască?”.. Atunci slujitorul deschise cartea vieții cuviosului și dă pagină cu pagină, până ajunge la sfârșit, uitându-se în ea întrebător. „N-am găsit nimic, Preasfinte Stăpâne, nimic vrednic de luat în seamă”, răspunde grefierul cu mirare. Atunci Iisus îl cercetează mai atent pe nevoitorul nostru, care de-acuma, înfricoșat și foarte umilit, își plecase capul cu totul la pământ.

„Pentru această faptă îl vom mântui”

Dumnezeu Atotștiitorul îi spune grefierului: „Cercetează, te rog, la pagina cutare, rândul cutare”. Acesta citește cu atenție în locul indicat. „Ei, parcă ar fi ceva”, exclamă el surprins. „Când era copil omul nostru, în Grecia era război. Iar acesta obișnuia să aprindă candelele în troițele ce se înălțau în satul lui. La un moment dat, a găsit o cutiuță goală în care fusese muniție și s-a gândit el: Ce-aș putea face cu aceasta? O voi duce la biserică și i-o voi da părintelui să pună în ea tămâia. /  Pentru această faptă îl vom mântui”, spune Iisus, iar cuviosul se trezi în acel moment.

„Dacă voi intra vreodată în mănăstire, așa aș vrea să mă cheme”

„Milă voiesc, iar nu jertfă, ne spune Mântuitorul în Evanghelie. Cu siguranță, nici nevoințele nu sunt de prisos, dar ele nu sunt ținta, ci calea unora. Cuviosul a văzut că această cutiuță l-a mântuit – o mică faptă de dragoste. Și nu se poate ca în viața fiecărui om, oricât ar fi el de păcătos, să nu existe o astfel de cutiuță, un astfel de gest”, îmi spune maica Singlitichia cu multă convingere. „Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. Doar să nu vrea omul să se mântuiască...”, întărește cuvioșia sa.

În tăcerea nopții, la despărțire, ea mi-a împărtășit un secret: „Cu vreo 15 ani înainte de a veni la mănăstire, am început să citesc Viețile Sfinților. Când am ajuns la această cuvioasă, Singlitichia, m-a impresionat foarte mult și mi-am zis atunci în gând: Dacă voi intra vreodată în mănăstire, așa aș vrea să mă cheme. Au trecut ani și ani și Dumnezeu m-a adus la acest moment. Și când am fost întrebată dacă am vreo preferință, am zis că nu. Mi-am auzit noul nume la tundere și nu-mi venea să cred: Singlitichia! Cât contează un gând, darămite atâtea vorbe pe care le împrăștiem în neștire... Pentru toate vom da socoteală”, îmi spune ea șoptit și cu seriozitate în glas.

Citește alte articole despre: smerenie, manastire, bun simt, mântuire, umilință, nevoinţă

De la același autor

Ultimele din categorie