Învățătura Bisericii afirmă că Sfânta Împărtășanie ni se dă spre iertarea păcatelor

Cuvinte duhovnicești

Învățătura Bisericii afirmă că Sfânta Împărtășanie ni se dă spre iertarea păcatelor

Trupul și Sângele preacurat ale lui Hristos șterg din ființa noastră păcatele din știință și din neștiință pe care n-am reușit să le mărturisim, iar veșnicia trupului înviat al Domnului, scăpat de coruptibilitate, pune și în sufletul nostru puterea refacerii trupului nostru întru nestricăciune și fericire la învierea cea de obște.

Învățătura Bisericii afirmă că Sfânta Împărtășanie ni se dă spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, adică spre viața de veci întru fericire. Căci Trupul și Sângele preacurat ale lui Hristos șterg din ființa noastră păcatele din știință și din neștiință pe care n-am reușit să le mărturisim, iar veșnicia trupului înviat al Domnului, scăpat de coruptibilitate, pune și în sufletul nostru puterea refacerii trupului nostru întru nestricăciune și fericire la învierea cea de obște.

Iertarea și ștergerea în profunzime a tuturor păcatelor noastre ne vine din starea de fii ai Tatălui ceresc pe care o primim din întipărirea în noi a trupului Fiului Său Unul Născut, și tot această stare ne asigură și viața de veci întru deplina fericire a ființei noastre întregi. Iertarea păcatelor întru profunzime echivalează cu o «întărire» a noastră, care am suferit o slăbire prin păcate, și cu o «tămăduire» a bolilor mai mult sau mai puțin vădite ale sufletului și ale trupului ce ne-au venit în forma și de pe urma păcatelor. Această tămăduire și întărire (afirmată de rugăciunile dinainte și de după împărtășire) a trupului și mai ales a sufletului, va da și ea putere sufletului să-și refacă trupul la învierea cea de obște, ca și puterea de durată veșnică și fericită a persoanei noastre.

Dar Sfânta Împărtășanie, aducând aceste efecte în om, îi dă calitatea de moștenitor al Împărăției Cerurilor, o dată ce e unit cu Hristos, Care a devenit și ca om Fiul Împăratului acestei împărății, adică al Tatălui. Calitatea de fiu al Tatălui, al Împăratului veșnic, de moștenitor al Împărăției, împreună cu Fiul Unul Născut, îi dă omului și îndrăznirea către Tatăl în toate cererile ce le face. El își despovărează conștiința de păcate, de frica de rob, păstrând doar sfiala de fiu. Nu se mai simte osândit, supus judecății. De aceea, cere Tatălui încă înainte de împărtășire să-l învrednicească să-i spună cu îndrăznire «Tată». Iar toate aceste simțiri și calități le primește credinciosul, pentru că a primit și Duhul de Fiu de care e plin trupul lui Hristos (Rugăciunea preotului înainte de Tatăl nostru).

(Ieromonahul Ioanichie BălanConvorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, vol II, 1984, pp. 64-66)