Să zăbovim puţin, fără pediatrie - nouă luni de zbateri la dezbateri. Fixăm planuri de viaţă, stabilim poziţionări patrimoniale şi ierarhice ale copilului, stabilim criterii şi standarde de viaţă, studii, talente. Copilul vine să ne scoată „din foame”, să ajungă cineva cu nume şi cu stare, să rezolve stabilitatea slujbei, să ne reintroducă în rândul lumii, să ne armonizeze singurătatea în doi.

Nouă luni de speranţe, frici, interpretări, închipuiri, decepţii, deochiuri. Naşterea copilului se raportează, se calculează şi se reportează după ce se face preaplinul material. Se fac şi se refac programe de consum. Totuşi, din egoismul nostru lăsăm un pic de sentiment pentru un pătuţ şi câteva hăinuţe.

Se gândesc planuri profesionale, se fac şi se refac strategii corporatiste. Copilul creşte, se dezvoltă în pântecele mamei, la ecografii îşi arată sau nu feminitatea sau bărbăţia. Pe seama lui se fac şi se desfac nimicuri importante.

Într-o zi sau în alta, copilul ne spune: Bine am venit pe lume! Din acel moment, la multe case, mari şi mici, se pregăteşte petrecerea Botezului, nicidecum Taina lui.

Copilul se obişnuieşte cu vremea şi cu vremurile. Pentru ceilalţi, Dumnezeu devine o noţiune anexată invitaţiei la marea petrecere din ziua Botezului.

La Botez „câte bordeie, atâtea obiceie!” dar, de ce obiceie? Domnul Iisus Hristos este Acelaşi ieri şi azi, în toată ţinuturile româneşti. Pentru mulţi dintre noi, Taina Botezului reprezintă o tradiţie a unei superstiţii pozitive, pentru ameliorarea colicilor abdominale ale pruncului.

Pe răbdarea copilului legănat eliocentric, cu vizibile implozii cutumiare şi fenomene de migraţie de la mama la tata, la mama lui sau la tatăl ei, se stabilesc temperatura apei la scăldat, numărul de preoţi participanţi, aşezarea ierarhică la mese, în funcţie de viteza de rotaţie a banilor, apoi invitaţii creditori şi debitori, în funcţie de conjuncturile financiare ale botezurilor şi nunţilor recente.

În timpul slujbei, de cele mai multe ori, Crezul se recită în graba elevului corigent. „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului (...)” – bine ar fi ca, în momentul rostirii Crezului, să simţim cum se dărâmă toate coloanele templelor idolatre dinlăuntrul şi dinafara noastră, apoi, tăcere şi trăire!

Dintr-o dată, în lumina reflectoarelor, ne pregătim de şedinţa foto, într-o confuzie lumească, de emoţie sau veselie, pentru primul scăldat. Suntem concentraţi pe copil, dacă plânge sau nu, o fi bine sau n-o fi bine! A râs – e cu noroc, a plâns – tot cu noroc e!

În cristelniţă, copilul se spală de toate păcatele neamului şi ale lumii, de la începuturi, până în prezent. Lumea devine mai curată prin el, în teatrele de război de pe pământ amuţesc, pentru o clipă, lascivităţile şi tunurile. Fie, Doamne, ca sfinţirea minţii şi a cugetului, prin mirungerea frunţii copilului, să ne lumineze şi mintea noastră în timpul Tainei, măcar din acel moment! Fie, Doamne, ca sfinţirea inimii copilului să tresalte în noi veselia cerească!

Prin sfinţirea simţurilor copilului, măcar să vedem şi să auzim bucuria îngerească, pentru îngerul păzitor care primeşte, cu bucurie, o responsabilitate. Aceasta este, cu adevărat, o realitate şi o misiune extraterestră, fără niciun exces de imaginaţie, ficţiune sau poveste.

Să ne împărtăşim, apoi, împreună de gânduri bune, cu gânduri bune, părinţi şi fraţi, naşi şi fini, apropiaţi şi neapropiaţi. Să ne împărtăşim prin lacrima curată a credinţei, speranţei şi iubirii, emoţia şi bucuria împărtăşirii şi îndumnezeirii copilului nostru! Să ne împărtăşim de credinţă cu credinţă, de speranţă cu speranţă, de dragoste cu dragoste! Mai au valoare, în acest unic şi prim moment al Sfintei Împărtăşanii, cele două sau trei galaxii primite în dar, cu surle şi trâmbiţe?

Vine petrecerea… şi acolo ar fi bine să fim conştienţi că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea”. Dar, vai, paparudele şi ursitorile apar de nicăieri şi se duc niciunde, numai că vor să decidă strategic programarea multianuală de achiziţii şi consum a tinerei domniţe slash tânărului domn, inclusiv road-map-ul profesional.

Dacă am făcut această greşeală, cu voie, fără voie sau duşi de viitură, să ne pară rău şi să nu mai repetăm, dar să fim conştienţi că Dumnezeu a pătruns în toată fiinţa copilaşului şi darurile Duhul Sfânt nu se şterg aşa uşor, de către o banală mătură sau baghetă magică.

La băiţa de după botez, copilul este scăldat, de multe ori, într-un fel de ciorbă care cuprinde obiecte de inventar  care, din fericire, nu au nicio valoare. Bine că nu încape şi tractorul din curte în băiţă, că s-ar pune şi el pentru previzionarea bunăstării agrare!

Dragi părinţi, spălaţi copilul în apă simplă şi curată, căci Duhul lui Dumnezeu lucrează mai presus de toate simbolurile şi superstiţiile necredinţei noastre! Recomand părinţilor, bunicilor, naşilor şi invitaţilor ca măcar cu o zi înainte să citească din învăţătura de credinţă ortodoxă aspectele referitoare la Taina Botezului.

Nimeni să nu vină nepregătit la această Lecţie, pentru că Azi, sfântul prunc într-adevăr ne scoate din foame, devine cineva cu nume şi cu stare, însă aceste atribute într-o abordare şi o înţelegere de Sus, poate chiar din al nouălea Cer.

Dă, Doamne, veselie precum în Cer, poate chiar precum în al nouălea Cer! Doamne ajută pe toţi copiii nou botezaţi, îngeraşi în trup, să crească sănătos şi frumos la suflet, la minte şi la trup!