Iubirea de Hristos nu poate fi izolată, nici restricționată

Hristos este Unul și Același. Nimic nu s-a schimbat la El: aceeași iubire, aceeași dăruire, mereu aceeași Jertfă! Dar să privim și la noi: ce s-a întâmplat cu noi? Până acum, fiecare am sărbătorit de nenumărate ori Sfintele Paști: unii de 10, alții de 20, 50 sau 70 de ori, trăind mai mult sau mai puțin drama Marelui Răstignit – dar niciodată restricționați, carantinați ca astăzi. Ce s-a petrecut între timp cu noi? Cu ce am rămas din cele învățate de la iubirea răstignită a lui Hristos?

Mântuitorul Hristos ajunge din nou la Sfintele Pătimiri! Păcatele noastre Îi vor așeza iarăși cununi de spini pe cinstitu-I creștet; nechibzuința oamenilor Îl va amărî mai mult decât oțetul și fierea; nepăsarea și îngâmfarea lumii Îl vor despuia de haine, lăsându-L gol și înfrigurat; veninul din noi Îi va vărsa sângele; orbirea duhovnicească și reaua credință a umanității Îl vor țintui pe Cruce. Ne întristăm, ba chiar plângem, retrăind cu Domnul toate aceste înfricoșate fapte. Însă, oricât ar părea de paradoxal, parcurgând zbuciumatele zile ale Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului undeva, acolo, în profunzimea ființei, ar trebui să ne și bucurăm. Să plângem moartea Domnului, dar să ne veselim duhovnicește, căci moartea Răscumpărătorului poar­tă în ea nemurirea noastră.

Dar, până a primi izbăvitoarea veste, până a spinteca bezna nopții păcatului cu luminata biruință asupra morții prin Învierea Domnului, ne stau în față încă vreo câteva zile în care ne vom strădui să ne alăturăm discret, de aproape sau de departe, alaiului ce-L însoțea pe Hristos pe drumul Crucii. Deși ne este greu în acest an, având în vedere restricțiile impuse de autoritățile statului în contextul noii pandemii, săptămâna Sfintelor Pătimiri o trăim cu un plus de tristețe, dar și cu nădejde că toată tulburarea și mâhnirea ce ne-au cuprins se vor transforma în rouă aducătoare de înnoite năzuințe de fidelitate față de Hristos și Evanghelia Sa. Dacă noi, clericii, vom putea fi mai aproape de Marele Răstignit, poporul lui Dumnezeu, îndepărtat fizic de sfintele locașuri, prin dragoste se va apropia duhovnicește de El.

De aceea scriu rândurile de azi către frățiile voastre, frați și surori în Domnul care, în acest an, Îl veți însoți pe Iisus către Golgota într-un mod atipic, îndemnându-vă să-L priviți cu luare-aminte, ducându-Și imensa Cruce asumată cu nețărmurită iubire pentru umanitate. Privegheați cu trezvie, că nimic nu s-a schimbat: Domnul e la fel de senin și de motivat în a-Și purta altarul de jertfă. Hotărât și plin de dragoste, înaintează spre locul supliciului, tânguit cu înecate suspine de preaiubita Sa Mamă, cu fața-i de lacrimi plină. Ei i s-au alăturat doar câțiva din cei ce, nu demult, Îi stăteau aproape Domnului, Îl urmau și Îl apreciau. Băgați de seamă și simțiți că în pieptu-I bate aceeași inimă primitoare și plină de iubire în care suntem cuprinși noi toți; ochii Săi, deși însângerați de durere, iradiază aceeași dumnezeiască lumină căutând, parcă mai stăruitor, prin cotloanele istoriei, ca să-l regăsească pe omul rătăcit și încurcat în sumedenia de ispite și de „preocupări mondene”, aflat acum în luptă cu dușmani invizibili, purtând sofisticate denumiri medicale, capabili să paralizeze o întreagă lume. El, Hristos, Domnul istoriei întregii umanități, pășește cu nepământeană dragoste, ca să ne deschidă nouă calea către o altă istorie, cea a lui Dumnezeu: Veșnicia.

Vasăzică, Hristos este Unul și Același. Nimic nu s-a schimbat la El: aceeași iubire, aceeași dăruire, mereu aceeași Jertfă! Dar să privim și la noi: ce s-a întâmplat cu noi? Până acum, fiecare am sărbătorit de nenumărate ori Sfintele Paști: unii de 10, alții de 20, 50 sau 70 de ori, trăind mai mult sau mai puțin drama Marelui Răstignit – dar niciodată restricționați, carantinați ca astăzi. Ce s-a petrecut între timp cu noi? Cu ce am rămas din cele învățate de la iubirea răstignită a lui Hristos? Dacă El este Unul și Același în fiecare an, noi suntem la fel? Ne-am păstrat oare haina curată primită la Sfântul Botez? Din păcate, nu! Ne-am străduit ca fiecare Post al Paștilor să devină o treaptă către Cer, să iubim mai mult, să iertăm mai adevărat, să fim mai milostivi? Ce bine ar fi ca răspunsurile prezentelor întrebări să se arate convingătoare! Poate că tocmai de aceea trăim astfel de încercări, fiindcă n-am știut să prețuim în mod just darul libertății, al sănătății, al vieții așezate ce o duceam. Poate ne-am văicărit prea insistent pentru chestiuni trecătoare, adeseori insignifiante în raport cu adevăratele probleme ce țin de destinul nostru veșnic.

Cugetând cu sinceritate, ne vom da seama că dulcele Mântuitor este Unul și Același în dragostea față de noi, în smerenie și îndelungă-răbdare – dar noi nu ne-am clintit din iubirea de cele lumești, din vanitate și răutate, din neînfrânare și infatuare. Domnul Hristos Se arată mereu disponibil în a-Și da viața pentru noi și a noastră mântuire, iar noi ne lăsăm stăpâniți de aceeași nesăbuită dorință de plăceri deșarte și stricăcioase, cu inimi ce întârzie a înțelege că Iisus moare pentru noi, spre a ne învia, încă din zbuciumata existență pământeană, la o viață curată și plină de dragoste.

Să nu uităm, așadar, cei care Îi vom fi aproape, în sfintele locașuri sau cei ce ne vom afla mai departe, că Dumnezeu-Omul, Răstignitul, pentru noi Își dă sufletul, țintuit pe Cruce, iar Sângele Lui sfânt, prelingându-se pe Lemnul de viață dătător, stropește istoria neamului omenesc și viața noastră cu a Sa iubire fără margini. Ce vom face, cum vom răspunde cutremurătoarei jertfe, depinde de fiecare dintre noi.

De la același autor

Ultimele din categorie