Deseori, când nu ne merg lucrurile aşa cum ne dorim şi mai uităm şi de practicile spirituale din viaţa noastră, ne cuprinde deznădejdea. Acesta este un semn al imaturităţii noastre spirituale, duhovniceşti. Avem mare nevoie în viaţa noastră duhovnicească de două mari lucrări: de răbdare şi de smerenie.

Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Un suflet nobil şi curat nu deznădăjduieşte atunci când vin necazurile peste el, indiferent cât de greu i-ar fi. Viaţa noastră se aseamănă cu o casă construită pe ispite şi necazuri; dar nu-L putem părăsi pe Dumnezeu imediat ce ispitele şi necazurile năvălesc în viaţa noastră, ci trebuie să aşteptăm să înviem prin credinţă şi nădejde”.

Ispitele şi necazurile din viaţa noastră sunt oportunităţi pentru creşterea noastră duhovnicească. Şi atunci când ispitele şi necazurile vin peste noi, trebuie să-I dăm slavă lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru cele bune, dar şi pentru cele rele. Doar în acest mod învăţăm să lucrăm răbdarea.

Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Trebuie să îndurăm necazurile şi ispitele din viaţa noastră cu recunoştinţă faţă de dragostea mare pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Viaţa noastră este doar un minut în comparaţie cu eternitatea”. Sfântul Apostol Pavel spunea: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Epistola către Romani 8, 18).

Sfântul Apostol Iacov spunea, în Epistola sa sobornicească: „Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, știind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea; Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic” (Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov 1, 2-4). Smerenia merge mână în mână cu răbdarea. Sfântul Serafim spunea: „Iubiţi smerenia şi veţi vedea slava lui Dumnezeu”.