Nu știu ce ar mai fi de zis despre Sfânta Paraschiva ori ce am mai putea scrie. Izvor de teologie și răbdare, zvon de Cer și Împărăție euharistică, clopot de lumină care reaprinde liniștea în ochii încercănați ai oamenilor. Cearcăne de durere și sărăcie, cearcăne de tristeți și dor. Încercănări de priveghere și rugăciune, încercănări de așteptare. De aceea, când privești mulțimea cum se așează asemeni unui râu în rosturile sale freatice fără a cere răcoarea iubirii de altundeva decât din aura Sfintei ce smintește răutățile, îndreptându-le în iubire.

Cum să spui celui ce nu a însetat de dorul lui Dumnezeu cum se răcoresc buzele în tihna rugăciunii dinaintea Sfintei? Nu e vorba doar de o raclă așezată la îndemâna îmbrățișării duhovnicești, ci de o întreagă pecete a culturii iertării. Când treci pragul sărbătorii bucuriei prăznuirii sale capeți gustul nestins al Rusaliilor. Poate că nu vedem limbile ca de foc aprinzând văzduhul comunității dar simți cum renaște credința, cum se restaurează nădejdea, cum se redescoperă iubirea. Știu. Par metafore ori cuvinte atârnate de firul ruginit al vorbelor noastre. Dacă privim, însă, icoana și chipul Sfintei Parascheva, vedem că nu poți fi doar metaforic dinaintea smereniei sale. Plină de lumină în chipul aprins de dorul ei după Dumnezeu și dorul nostru după cumințenia sfinților de odinioară. Nu-i așa că vă e dor de sfinții trecuți, despre care știți de mici și care au chemat lângă ei pe cei ai veacurilor din urmă ca să ne arate că se poate, că Împărăția lui Dumnezeu nu este imposibilă?

Tăcută, Sfânta așteaptă. Revenirea noastră. Nu doar în linia așteptării noastre la raclă ci a revenirii noastre în calea Împărăției. Spre deosebire de neguțătorii de iluzii ce-i strigă necurmat cuvinte peste care storc mătrăguna prostiei, Sfânta tace. Cheamă prin tăcere. Este liniștea de care avem nevoie acum. Ca Biserică și Neam. Liniștea ce rânduiește lumini în stropii de icoană ai vieții prin care trecem. Când lumea se așează la coadă la finanțări și proiecte utopice oamenii Sfintei se aștern să guste din dumicatul liniștii ce rodește în Lumină. 

Nătâng gând îmi dă ghes. Unde altundeva am putea fi dacă nu în bucuria slujirii, creștini fiind. Asemenea unei mirese ce-și păstrează albul rochiei sale refuzând prăfuirea ei în mediocritatea zilei. Cum ar trebuia să petrecem sărbătorile, după mintea celor care mereu ne dau lecții de conduită, pierzându-și orice umbră de conduită morală? Așezați în genunchi bătrânii noștri au construit o Țară. Ploconiți păcatului, noi o pulverizăm. Chinga de siguranță ne sunt sfinții, Sfânta Parascheva fiind o astfel de chingă de aurie lumină. Un Sinaxar de Sfinți ne mai ține în viață și oricât de ironizați ar fi creștinii pentru credința lor avem obligația să ne aducem aminte că suntem și pentru că ei, Sfinții, nu ne-au părăsit între hotarele fricii și ideologiei materialiste. 

La Parascheva, cum spun pelerinii, suntem toți. Indiferent de geografia fizică din care ne-am smucit uneori rădăcinile ori de azimutul spiritual din care ne reaprindem Rusaliile în inimă. Cum îmi spune mereu un prieten ce nu-și află locuirea sufletească în Ortodoxie: Nu poți să nu vezi tandrețea Sfintei Parascheva și vădita sa iubire pentru oameni! Chiar, oare simpla ură aruncată între florile ce-i luminează racla cred unii că o vor învinge, că-i vor sminti dragostea pentru noi? În simpla prăznuire a Sfintei își așează Harul Dumnezeu pentru că Parascheva îl cheamă: Doamne, Doamne, caută din cer și vezi cum Neamul românesc înflorește în octombrie precum merii primăverii! Privește spre ei, sunt aici, așteptând întâlnirea cu Tine prin dragostea mea! Nu-i lăsa că atât le mai este putere, Puterea Ta. Și atât le mai este dragoste, Dragostea Ta. 

Nu știu ce ar mai fi de zis despre Sfânta Parascheva ori ce am mai putea scrie. Izvor de teologie și răbdare, zvon de Cer și Împărăție euharistică, clopot de lumină care reaprinde liniștea în ochii încercănați ai oamenilor. Poate doar că privindu-i atent cearcănele se șterg și rămân ochii limpezi, privind în ochi pe Sfânta. Spre liniștea ei, care este liniștea noastră.

Trec anii peste noi și deseori pierdem tot ce cândva ne oferea siguranța unei tinereți fără sfârșit. Când privim spre Sfânta Parascheva, înțelegem. Tinerețea fără bătrânețe este doar a sfinților. Iar așezarea noastră în sărbătoarea lor e o nuntă de Lumină. Și de Liniște.