Istoria Bisericii Înălţării începe cu primii ani ai secolului al XX-lea. Stareţul Ignatie, unchiul învăţatului monah Nil Simonopetritul, dăruieşte Mănăstirii Simonos Petras terenul şi biserica cu testamentul: „Spre pomenirea mea şi a părinţilor mei”. Pe atunci împrejurimile erau nelocuite şi trebuia să urci pe jos destulă vreme până să ajungi acolo.

În trecut, această biserică a fost un important centru duhovnicesc. Părintele Moise Aghioritul scrie: „Biserica Înălţării şi cea a Proorocului Elisei erau cele mai importante centre duhovniceşti ale Atenei din acea vreme. Acolo se adunau ultimii colivazi[1], iubitorii de monahi, de athoniţi, de privegheri, de prăznuiri, smeriţii prieteni ai virtuţii.”[2]

Duhovnicii şi economii metocului, cu privegherile, spovedaniile şi predicile lor, au făcut cunoscută această biserică creştinilor din Atena, însetaţi de viaţa duhovnicească. Aici s-au nevoit părintele Ieronim Simonopetritul, duhovnicii Panaret şi Ioan de la Katunakia, părintele Metodie de la Kavsocalivia, părintele Panaret de la Mănăstirea Mega Spileon şi duhovnicul Matei.

Între anii 1989-2004, aici a vieţuit ca monah Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul Mesoghiei şi Lavreoticii.