În acest loc a existat mai întâi o chilie închinată Sfântului Proroc Ilie, ce aparţinea Mănăstirii Pantocrator. Cea mai veche menţiune a Chiliei Sfântului Ilie datează din anul 1492, când Vlad Călugărul, domn al Ţării Româneşti, îi dăruieşte un venit anual de 1000 de aspri. La scurtă vreme, în jurul anului 1500, aici se retrage cuviosul Cosma, fost protos al Sfântului Munte, de metanie din Mănăstirea Hilandar.

În anul 1757, la Chilia Sfântul Ilie se aşează Sfântul Paisie Velicikovski, însoţit de 35 de ucenici ai săi. Obştea se îndeletnicea cu rugăciunea, studiul și traducerea de scrieri duhovniceşti din limba greacă în limba română şi rusă. În această obşte se afla şi Cuviosul Gheorghe, viitorul egumen şi stareţ de la Cernica.

Datorită numărului din ce în ce mai mare de vieţuitori, în anul 1762 Sfântul Paisie, împreună cu cei 64 de ucenicii săi, se mută vreme de câteva luni la Mănăstirea Simono-Petra, iar mai apoi în Moldova, la Dragomirna.

În iunie 1835, o nouă obşte de 15 călugării ruşi se instalează la chilia Sfântul Ilie şi încep a construi impunătoare clădiri: aripa sudică (1839) și aripa vestică (1849). Construcţia impresionantă şi creşterea numărului de monahi au dus la conflicte cu Mănăstirea Pantocrator.

În 1839, chilia a fost recunoscută drept schit chinovial rusofon de către Patriarhia de Constantinopol. În această perioadă, la schit s-au adăugat un atelier metalurgic, un spital, un atelier fotografic, o mare bibliotecă, o moară cu aburi şi un vas de pescuit de 350 de tone. De asemenea, schitul avea metoace la Odessa şi Constantinopol, dar şi în alte părţi.

La 22 iulie 1881, în largul mării a ancorat iahtul „Ereclik” al Marii Ducese Alexandra Petrovna, care, de pe puntea vasului, urmărea cu binoclul evoluţia lucrărilor. La porunca ei, viceamiralul Dimitri Golombaciov a pus piatra de temelie a bisericii fără prezenţa arhiereului.

Această acţiune anticanonică a aţâţat din nou legăturile încordate dintre mănăstire şi schit. Abia în 1892, un sigiliu patriarhal a normalizat relaţiile dintre cele două aşezăminte. Noua biserică a fost sfinţită în anul 1903 de către Patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea. Atunci, obştea schitului număra 500 de vieţuitori.

Perioada de înflorire a fost urmată de una de decădere după Revoluţia din 1917. Ajutoarele au încetat, iar monahii din Rusia şi Ucraina nu au mai putut sosi în Sfântul Munte, iar Schitul a ajuns în paragină. În anul 1972, aici au sosit câţiva monahi din partea Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Printre aceştia s-a aflat şi părintele Ioachim Parr, care a vieţuit aici timp de 7 ani.

În 1992 în schit a fost rânduită o obşte de monahi greci aduși de la Schitul „Buna Vestire” al Mănăstirii Xenofont, ce s-a ocupat de restaurarea schitului. Astăzi, obştea numără 12 părinţi ce se îndeletnicesc cu apicultura şi producerea de ulei de măsline şi tsipouro.

(Foto) Schitul „Sfântul Ilie” – Athos