lucrare

Duhul harului lucrează necontenit în Sfânta Biserică

Să mulțumim Dumnezeului adevărului, Care ne arată în chip atât de limpede adevărul Său!

Să facem câte puțin din toate faptele cele bune

Doi oameni erau plugari și locuiau într-o cetate. Și unul dintr-înșii semănând, a făcut puține și necurate, iar celălalt, lenevindu-se, nu a făcut nimic. Deci, făcându-se foamete, care din amândoi poate să trăiască?

„Chiar dacă nu zărim lucrarea harului, trebuie să trăim ca și cum Duhul ar fi cu noi”

La început harul ne povățuiește, stârnește în noi reacții în duhul poruncilor Evangheliei. Totul este ușor. Tot mereu fiind cu noi, Sfântul Duh ne dă a fi binevoitori față de alții. Este ca o atitudine normală, firească. Dar nu dăinuie. Harul, cândva, ne părăsește în forma lui simțită.

Vreau să simt bucuria lui Hristos!

Cât de recunoscători trebuie să fim către Dumnezeu! Să fie viața noastră un ascunziș de taină al prezenței lui Dumnezeu, al Născătoarei de Dumnezeu, al îngerilor și al sfinților.

Să facem din sufletul nostru casă primitoare lui Dumnezeu!

Sfinții în Cer se roagă și mijlocesc pentru noi, dar și gândul și străduința noastră să fie cum să ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte și trainice, nu pe unele gata să se dărâme, superficiale și slabe.

Mărturisirea credinței în Dumnezeu este definiția necesară pentru mântuirea noastră

Noi acum, la Botez, Îl mărturisim pe Domnul nostru și Dumnezeu, ca să câștigăm din nou viața pe care am pierdut-o și să ajungem, cu harul Lui, la adevărata îndumnezeire pentru care ne-a plăsmuit.

Nu ostenelile noastre, ci bunătatea Domnului ne umple de tot ce avem nevoie

Noi ne ostenim asupra pământului, semănăm, sădim, adunăm recolta și roadele și credem că toate acestea sunt făcute de mâinile noastre; sau, înălțându-ne în cugetare, le punem pe seama naturii, a legilor și puterilor ei. Însă nu puterile noastre, nu ostenelile cele cu multe griji, ci Mâna lui Dumnezeu este Cea care, atunci când se deschide, pe toți ne umple de bunătăți.

Când mintea nu ne stă la rugăciune

Mintea-i făcută să nu stea la un singur gând. De ce? Pentru că numai așa poate fi lucrătoare în viața de toate zilele.

Minunea prin care Sfântul Neofit a fost izbăvit de la moarte năpraznică

Dar pe când ședeam eu și săpam în piatră cu o daltă, dintr-odată din partea mea dreaptă s-a desprins o piatră mare ca o stâncă și tare, nelipsindu-i nimic din greutatea plumbului, lungimea de șase picioare, având grosimea mai mare decât poate cuprinde un bărbat cu brațele, a căzut pe lângă mine și, rupându-mi veșmântul pe umărul drept și lovindu-mă în coastă, m-a tras în jos. Și eu îndată am strigat cu glas mare și am zis: „Stăpână ajută-mă, Hristoase ajută-mă”. Urgența nevoii nu mi-a mai lăsat nici urmă de discernământ, ca să fie chemat mai întâi Stăpânul, ci Stăpâna, și nimic străin.

Când te smerești, Îi faci loc lui Dumnezeu în inima ta

Sfântul Antonie nu știa nici să scrie, nici să citească, însă, știa Scriptura pe de rost, era un izvor de cunoștințe teologice-divine. Cel care se smerește, dăruindu-se total în mâinile lui Dumnezeu, primește daruri deosebite de la Dumnezeu. Acela nu poate să greșească niciun cuvânt. Dimpotrivă, spune lucruri nemaiauzite.

Pagini