- Părinte, uneori greutăţile pe care le întâmpină cei ce instruiesc în şcoli provin mai mult de la colegii lor.

- În epoca noastră este nevoie de mult discernământ şi iluminare pentru ca fiecare să se poată mişca corect printre colegii lui. Pentru fiecare caz este trebuinţă de multă prudentă şi iluminare dumnezeiască. Uneori este nevoie chiar să nu arate că el crede în Dumnezeu. Să se mişte fără zgomot şi să le vorbească mai mult prin viaţa lui ortodoxă. În felul acesta va ajuta fără a irita. Mai ales în învăţământ, unele lucruri sunt ca o umflătură care uneori este periculoasă, alteori nu. Dacă luăm poziţie cu o logică nepotrivită, vom face mai mult rău decât bine. Dacă se face intervenţie şi umflătura este malignă, va face metastază. Este trebuinţă de puţină cauterizare, dar cu atenţie.

- În tot cazul, Părinte, şi învăţătorii care vor să facă treabă bună întâmpină greutăţi, pentru că sunt obligaţi să facă anumite lucruri.

- Dacă cineva vrea cu adevărat, poate afla un mod de a face ceva bun. Au putut şi au aflat modalităţi în statele ateiste şi aici nu pot afla? A mers cineva de aici în Bulgaria şi a împărţit cruciuliţe la copiii unei şcoli, însă unul al partidului care stătea acolo aproape l-a văzut. Învăţătoarea, de îndată ce a observat, s-a dus, a luat cruciuliţele din mâinile copiilor şi i-a certat pentru că le-au primit. Dar după ce a plecat acel ateu, învăţătoarea le-a împărţit ea singură copiilor. Ai văzut cum învăţătoarea era în regulă şi cu legea şi cu Dumnezeu? Vezi şi în Asia Mică, în timpul acelor ani grei. cât de mult au ajutat învăţătorii! Pentru că lucrau cu inima. Îi durea inima, aveau evlavie, se jertfeau. Iată şi Sfântul Arsenie Capadocianul, cu câtă înţelepciune se purta în Farasa. Pregătise o sală pentru şcoală şi în loc de bănci pusese piei de capre sau de oaie cu lână. Copiii, stând în genunchi pe ele, urmăreau lecţiile. În felul acesta înţelept, nu irita pe turci chiar dacă se întâmpla să-i vadă, căci credeau că se roagă. Când însuşi Sfântul Arsenie a vrut să-i scoată pe copii în excursie, i-a dus la un ogor al său, care era ca o grădină, chipurile să facă treabă, şi le spunea: „Dacă veţi vedea cumva vreun turc, să vă faceţi că lucraţi. Tăiaţi vreo creangă, ca să creadă că voi curăţaţi grădina”. Şi aşa făceau sărmanii. Pentru că dacă ar fi înţeles turcii că a mers în excursie, ar fi avut probleme. Vezi, şcoală în ascuns. Când pleca turcul, copiii se jucau. Şi vara, în vacanţă, în acelaşi mod îi aduna iarăşi pe copii ca să-i ajute şi să nu uite cele pe care le-au învăţat.

- Părinte, de ce Sfântul Arsenie scria lecţiile în turceşte cu litere greceşti?

- Pentru ca astfel copiii să ştie turceşte, ca să se poată descurca. Şi dacă se întâmpla să-l prindă turcii că învaţă carte pe copii, nu se tulburau, auzind că le citea turceşte. Aşadar copiii învăţau şi turceşte, şi nici turcii nu se iritau. Toate pe care le trăise Sfântul, scumpătatea Ortodoxiei, evlavia, le transmitea elevilor lui.

De aceea spun că, dacă vrea cineva, poate face treabă bună cu copiii, oriunde s-ar afla. Mi-a căzut în mâini o carte frumoasă despre Epirul de nord, scrisă de o învăţătoare. Este mai vrednică decât cinci sute de bărbaţi. Cât de frumos descrie acele locuri! Chiar şi pe cei mai buni ghizi îi uimeşte. Bravo ei!

Mare lucru este un învăţător corect, mai ales în zilele noastre! Copiii sunt casete neînregistrate, care se vor umple sau cu cântece murdare sau cu muzică bizantină. Lucrarea învăţătorului este sfântă. Are mare responsabilitate. Dacă ia aminte, poate lua mare plată de la Dumnezeu. Să se îngrijească să înveţe pe copii frica de Dumnezeu. Profesorii trebuie să afle modul prin care să transmită copiilor unele mesaje despre Dumnezeu şi Patrie. Ei să semene numai sămânţa, dar să nu aştepte să răsară imediat. Nimic nu se pierde; cândva ea va prinde rădăcină.

Întotdeauna să se poarte cu bunătate, cu îngăduinţă, cu dragoste faţă de copii. Să încerce să deştepte în ei mărimea de suflet. Copilul are nevoie de dragoste, de căldură sufletească, căci mulţi copii, în familie, sunt lipsiţi cu desăvârşire de ea. Dacă învăţătorii îi vor iubi pe copii, atunci şi copiii îi vor iubi ia rândul lor şi astfel îşi vor îndeplini mai uşor lucrarea lor. Pe noi, învăţătorul ne lovea cu varga atunci când făceam vreo neorânduială, dar iubea copiii şi copiii îl iubeau pe el. El nu avea proprii lui copii, şi de aceea îi iubea mult pe toţi copiii.

De aceea spun că sunt buni părinţii care nasc mulţi copii, dar mai buni sunt educatorii corecţi care renasc copiii din lume. Dau societăţii oameni renăscuţi, şi astfel ea se face mai bună.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 318-321)