De la început, în Biserică a prevalat stăruitor ideea că episcopul este persoana cea mai înaltă a clerului şi mai marele sfintei ierarhii din propria lui eparhie (în calitatea lui de ierarh). Aceasta desemnează în mod distinct numirea de arhontes ai Bisericilor dată episcopilor, precum am văzut mai sus. Din aceste pricini, de la episcop, ca de la capul însuşi sau de la centru, trebuie să fie chivernisite şi ocârmuite toate cele ale Bisericii. De la el, de la episcop, trebuie să fie împărtăşit harul duhovnicesc al tuturor lucrărilor ierurgice ale cultului divin. Tot de la el sau prin autoritatea lui trebuie să se săvârşească lucrarea învăţăturii creştine şi lucrarea tuturor Tainelor, rânduielilor şi slujbelor bisericeşti şi a întregii mistagogii.

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre preoție, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 60)