„Copiii sunt o mare bătaie de cap”, mi-a spus o femeie ce le avea pe toate, dar care se îngreuia să aibă copii. Atunci când o mamă gândește așa, ea este o femeie nevrednică, pentru că de obicei mamele au dragoste. Pe o fată, înainte de a face familie, se poate ca mama ei s-o deștepte la ora 10 dimineața. Dar din clipa în care va deveni mamă și va trebui să-și alăpteze copilul, să-l spele, să-l curețe, nu doarme nici noaptea, pentru că pornește motorul (plânge copilul).

Atunci când omul are duh de jertfă nu murmură, nu se îngreuiază, ci se bucură. Lucrul cel mai important este ca cineva sa aibă duh de jertfă. Dacă acea femeie ar fi spus: „Dumnezeul meu, cum să-Ți mulțumesc? Nu mi-ai dat numai copii, ci și multe alte bunuri… Câți oameni nu au nimic, iar eu am atâtea case, am avere de la tatăl meu, bărbatul meu are un salariu mare, scot încă două salarii de la chirii și nu mă chinuiesc! Cum să-ți mulțumesc, Dumnezeul meu? Nu am fost vrednică de lucrurile acestea”. Daca ar fi gândit astfel, plictiseala ei ar fi plecat, fiind înlocuită cu slavoslovia. Chiar și numai dacă ar fi mulțumit lui Dumnezeu ziua și noaptea, ar fi fost destul.

Părinte, jertfa aduce bucurie?

O, ce bucurie! Această bucurie a jertfei, astăzi oamenii n-o mai gustă. De aceea sunt chinuiți. Nu au idealuri în ei înșiși și de aceea se îngreuiază să trăiască. Noblețea duhovnicească, lepadarea de sine sunt puterea care îl pune în mișcare pe om. Dacă nu există această putere, omul se chinuiește.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești II – Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 209-210)