După trei zile de şedere în obştea Schitului Prodromul, ne adunăm cu toţii în biserică şi facem o ectenie de mulţumire lui Dumnezeu. Apoi cântăm Axio­nul Maicii Domnului, sărutăm icoana Prodromiţa, pro­tectoarea monahilor români atoniţi, şi suntem petrecuţi de părinţi, în sunetul clopotelor, până departe. După ce ne luăm rămas bun, plecăm spre Mănăstirea Lavra.

Marea Lavră este aşezată în unghiul de nord-est al peninsulei Athos şi este cea dintâi mănăstire cu viaţă de obşte din Sfântul Munte. A fost zidită de Sfântul Atanasie Atonitul, originar din Trapezunda, în anul 963, cu ajutorul împăraţilor bizantini Nichifor Focas (963-969) şi Ioan Tsimiskes (969-976). Monahismul atonit până atunci era un monahism isihast, ascetic şi idioritmic, al cărui părinte şi povăţuitor renumit a fost Cuviosul Petru Atonitul. Înmulţindu-se numărul călugărilor atoniţi, se sim­ţea nevoia unei vieţi organizate, dirijată de povăţuitori buni, lipsită de grijile vieţii pământeşti. Aşa a luat fiinţă în Athos prima chinovie, cu pronia lui Dumnezeu şi cu stăruinţa Sfântului Atanasie Atonitul. Se numeşte Lavra sau Marea Lavră, şi este considerată cea dintâi mănăsti­ re atonită în familia celor 20 de mănăstiri, bucurându-se în toate de cinste şi întâietate. Este mănăstirea tutelară peste tot Muntele şi are jurisdicţie asupra tuturor schi­turilor şi sihastrilor din jurul vârfului Athos, inclusiv Schitul Prodromul. Cei mai mulţi monahi români atoniţi depind de Marea Lavră.

Hramul iniţial al mănăstirii, fixat de ctitor, a fost Buna Vestire. Mai târziu şi-a ales ca hram Sfântul Atanasie Atonitul, ctitorul fondator, care se prăznuieşte la 5 iulie şi al cărui mormânt se află în pridvorul bisericii mari. Hramul Mănăstirii Lavra este o zi de mare sărbă­toare, la care iau parte toţi sihastrii din jurul Athosului şi egumenii celor douăzeci de mănăstiri.

Începând din secolul XIV domnii Ţării Româneşti dau Mănăstirii Lavra mari danii şi ajutoare materiale pentru reparaţii şi întreţinere. Cea dintâi donaţie româ­nească este o icoană mare cu Sfântul Atanasie Atonitul, îmbrăcată în argint, pe care o dau Alexandru Basarab şi fiul său, Vladislav I (1364-1377). Icoana stă în strana stăreţească din biserica mare, ca semn că Sfântul Atanasie Atonitul este adevăratul stareţ şi protector al Mănăstirii Lavra. Icoana poartă inscripţiile cu numele donatorilor, iar în partea de jos are chipul lui Vladislav şi al soţiei sale, Ana.

Mai târziu, Neagoe Basarab (1512-1521) înnoieşte integral biserica mare şi o acoperă cu plumb. Apoi zideşte clisiarniţa, donează sfinte vase şi broderii pentru altar şi dă mertic anual câte 90.000 taleri, cum spune Gavriil Protul şi cum scrie în inscripţia de deasupra uşii de intrare în biserică. Vlad Vintilă (1532-1535) dă mertic anual 10.000 aspri şi donează Lavrei icoana numită „Egumenită”, Petru Şchiopul (1579) dă ajutor anual 6.000 de aspri, iar Ioan şi Gavril Movilă (1618) dau ajutor câte 15.000 taleri anual.

Matei Basarab donează mănăstirii două Evanghelii cu miniaturi, ferecate în argint, şi un Liturghier, în anul 1643. Tot el construieşte, în 1653, paraclisul Sfântul Mihail al Sinadelor, în interiorul căruia este pictat ca ctitor, alături de soţia sa. Sfântul Constantin Brâncoveanul construieşte un mic paraclis în incintă, în cinstea icoanei „Cucuzelisa”, în anul 1713. La fel, Nicolae Mavrocordat construieşte alt paraclis în anul 1716, în cinstea icoanei „Portăriţa”. Iar Constantin Mavrocordat (1735) şi Constantin Racoviţă (1756) dau ajutor anual tradiţional câte 6.000 şi respectiv 8.000 aspri. La fel, Scarlat Ghica (1766) dă 11.200 aspri anual.

Intrăm în incinta măreaţă care are în mijloc bise­rica mare, trapeza originală din timpul Sfântului Atana­sie Atonitul şi cincisprezece paraclise. Are mai multe corpuri de chilii cu un etaj şi un pirg (turn) de apărare din piatră.

Ne închinăm la mormântul Sfântului Atanasie, ce se află într-un paraclis special în partea de sud a pridvorului, şi cerem ajutor pe calea mântuirii şi cântăm troparul cuviosului. Apoi ne închinăm pe rând la icoa­nele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, înaintea cărora cântăm „Cuvine-se cu adevărat”. Arhimandritul Filip, proegumenul, ne însoţeşte peste tot şi ne invită să sărutăm raclele cu numeroase moaşte de sfinţi care se păstrează în biserică, precum; capul Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie, luminătorul Armeniei, Mihail al Sina­delor, Ioan Cucuzel şi Evstatie; mâna Sfântului Apostol Andrei şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, şi multe altele.

Părintele Filip ne duce în marea trapeză originală, cu mese şi scaune de piatră, unde mânca obştea Sfântu­lui Atanasie. De aici ne închinăm în paraclisul Sfântului Atanasie, amenajat, după tradiţie, în chilia unde se nevoia el. în acest paraclis se păstrează crucea mare de plumb, pe care o purta cuviosul pe piept şi toiagul lui de fier, cu care conducea obştea şi izgonea pe diavoli. În acest paraclis se lac tunderile în monahism ale călugărilor. Ni se aşează, ca binecuvântare, crucea sfân­tului pe piept, pe care o sărutăm, şi ieşim.

Suntem conduşi apoi în marea bibliotecă, una dintre cele mai bogate din Sfântul Munte. Ieromonahul Nicodim, eclesiarhul mănăstirii, ne spune că biblioteca are peste 10.000 de cărţi bisericeşti tipărite în diferite limbi, începând din secolul XVI până în prezent, unele incunabule, printre care mai multe cărţi româneşti în chirilică. Biblioteca conservă, de asemenea, 2046 ma­nuscrise de mare valoare, dintre care 470 pe pergament şi 50 suluri de papirus.

Alături de bibliotecă se află tezaurul mănăstirii, tot aşa de bogat în odoare vechi şi obiecte de metal preţios de mare valoare. Printre acestea amintim: 17 Evan­gheliare cu miniaturi, ferecate în aur şi argint, dintre care două sunt donate de Matei Basarab. Apoi posedă sacosul, mitra şi cârja imperială a lui Nichifor Focas (963-969), ctitorul mănăstirii, multe icoane vechi, sfinte vase, cruci sculptate şi sfinte moaşte. Posedă şi câteva mii de documente vechi, printre care câteva sute de documente şi acte de danie româneşti, încă nestudiate şi nepublicate.

După ce vizităm mănăstirea, suntem invitaţi la stăreţie de venerabilul arhimandrit Pavel, egumenul Marii Lavre. Este un mare atonit, cu metania din aceas­tă mănăstire, care s-a nevoit mulţi ani la linişte în sihăs­tria Cherasa. Duhovnic, sihastru şi renumit povăţuitor de suflete, arhimandritul Pavel a fost ales de toată obştea egumen în anul 1984, după moartea egumenului Atanasie. Are chipul blând şi smerit, ştie puţin româneşte, fiind de neam macedonean. Ori de câte ori îl vizitează părinţii de la Prodromul sau din ţară, este foarte bucuros şi-i primeşte pe toţi cu dragoste.

- Binecuvântaţi-ne pe noi, Preacuvioase părinte stareţ!

- Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi cu rugă­ciunile Maicii Domnului şi ale Sfântului părintelui nos­tru Atanasie Atonitul!

- Suntem în pelerinaj prin Sfântul Munte şi am venit să ne închinăm şi în Marea Lavră.

- Bine aţi făcut. Ne bucurăm când vin pe la noi monahi din România. Am auzit că aveţi mănăstiri mari şi frumoase şi cu popor ortodox credincios.

- Şi noi ne bucurăm că părinţii români din Schitul Prodromul se află sub protecţia prea cuvioşiei voastre şi se bucură de toată pacea duhovnicească. De altfel, majoritatea monahilor noştri se nevoiesc pe teritoriul Marii Lavre şi se simt în Muntele Athos ca la ei acasă. Vă mulţumim, preacuvioase părinte stareţ, de toată grija părintească ce le-o purtaţi. Toţi vă iubesc şi vă pome­nesc la sfintele rugăciuni.

- Da, suntem datori să ne rugăm unii pentru alţii şi să trăim în dragoste, că suntem împreună slujitori şi fraţi în lisus Hristos.

- Nu voiţi să ne vizitaţi mănăstirile?

- Poate mai târziu, dacă ne va ajuta Dumnezeu!

- Câţi părinţi nevoitori aveţi în obştea Mănăstirii Lavra?

- Aici, în chinovie, suntem 35 de monahi, iar în sihăstriile dependente de noi, adică Sfânta Ana, Catunachia, Carulia, Cherasia, Cavsocalivia, Sfântul Vasile, Prodromu, Morfono şi Provata, ca şi prin colibele şi peşterile izolate de la capul Muntelui se nevoiesc peste 350 de sihastri, unii dintre ei foarte duhovniceşti.

- Aţi avut vreun sihastru mai renumit în jurul Muntelui Athos?

- Am avut un mare sihastru cu metania din Lavra, anume schimonahul Baruh. El umbla vara şi iarna desculţ, şi se ruga neîncetat cu rugăciunea lui Iisus. Primea şi pomelnice de la credincioşi pentru rugăciune, dar bani nu primea de la nimeni niciodată. Se hrănea cu pesmeţi şi legume crude, pe care le primea din Lavra. L-am cunoscut de aproape, că i-am fost duhovnic. Un adevărat sfânt al zilelor noastre. Era senin la faţă şi avea anumită bucurie în suflet. A răposat. Dumnezeu să-l odihnească! A fost cel mai vestit sihastru atonit din ultimele decenii.

- Preacuvioase părinte stareţ, ce sfaturi duhovni­ceşti ne daţi?

- Iubiţi părinţi, să ne rugăm lui Dumnezeu! Lumea de astăzi are nevoie mai mult ca oricând de rugăciune şi de sfaturi duhovniceşti. Să iubim din toată inima rugă­ciunea, tăcerea, smerenia şi slujbele bisericii. Prin aces­tea ne unim cel mai uşor cu Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

- Monahismul românesc este un monahism misio­nar. Rugăciunea şi cuvântul de învăţătură către credin­cioşi formează cele două laturi principale ale mănăsti­rilor noastre. Ce părere aveţi despre acestea?

- Mărturisiţi înaintea oamenilor pe Hristos prin rugăciune, prin viaţă duhovnicească şi prin cuvânt. Apăraţi Ortodoxia lovită azi de tot felul de eresuri, care s-au înmulţit în zilele noastre.

- Unii dintre noi doresc să se nevoiască în Sfântul Munte. Ce părere aveţi? Să alegem mai mult liniştea sau slujirea cuvântului?

- Cei iubitori de linişte şi rugăciune să vină la Athos, că este lipsă de călugări. Iar ceilalţi jertfiţi-vă pentru Hristos şi Biserică acolo unde v-a chemat Dum­nezeu. Nu părăsiţi credincioşii, că dacă se depărtează de Biserică şi noi călugării vom da socoteală în ziua jude­căţii. La fel facem şi noi aici, pe cât putem. Ajutaţi mai mult pe credincioşi pe calea mântuirii, că şi aceasta este rugăciune!

- Cum putem lupta mai bine împotriva eresurilor şi necredinţei?

- Prin mai multă rugăciune, dar şi prin cuvânt. Căci rugăciunea ne sfinţeşte şi ne uneşte cu Hristos. Ea dă duh şi putere cuvântului, ca să lucreze în inimă taina mântuirii. Să fim fii ai rugăciunii şi slujitori credincioşi ai Cuvântului Vieţii, care este Hristos. Dar nimic nu vom putea dobândi fără răbdare, smerenie şi silinţă, că spune Hristos: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Marcu 13, 13). Iar pentru smerenie zice Duhul Sfânt, prin gura psalmistului: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit” (Ps. 114, 6). Pentru a treia virtute zice: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până astăzi, împărăţialui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o răpesc pe ea” (Matei 11, 12).

- Vă mulţumesc, preacuvioase părinte stareţ pen­tru aceste frumoase cuvinte!

De la stăreţie ne ducem în biserică însoţiţi de părintele egumen. El ne spune că sfânta masă este zidită pe locul unde a căzut Sfântul Atanasie Atonitul de pe schelă şi a murit, cum spune în viaţa lui. În faţa bisericii ne arată un chiparos uriaş de peste o mie de ani. Este cel mai vechi chiparos din toată lumea, plantat de Sfântul Atanasie Atonitul. Ni se mai spune că, în anul 1982, când s-a reintrodus viaţa de obşte în Lavra, din mormântul Sfântului Atanasie a ieşit bună mireasmă, pentru că sfântul se bucura mult de viaţa de obşte atonită.

Apoi blândul stareţ ne conduce în paraclisul de la poartă unde se află icoana „Cucuzelisa”, înaintea căreia se ruga şi cânta Sfântul Ioan Cucuzel. După ce ne închinăm şi cântăm axionul Maicii Domnului, părintele egumen ne spune că, odată, cântând Cuviosul Ioan Cucuzel la o priveghere, a adormit, iar Maica Domnului din icoană i-a zis: „Cântă-mi, Ioane, şi mă laudă, că nici eu nu te voi lăsa!”. Altădată icoana aceasta l-a vindecat, fiind suferind de picioare. Peştera în care a sihăstrii Cuviosul Ioan Cucuzel se află aproape de Lavra, iar craniul lui se păstrează în biserică.

Paraclisul în care se află icoana „Cucuzelisa” a fost zidit de voievodul nostru Constantin Brâncoveanu, în anul 1713. La ieşire din incintă ne oprim în alt mic paraclis zidit de Nicolae Mavrocordat în anul 1719. Aici se află o altă icoană miraculoasă, numită „Iconomisa”, adică „Econoama”. Ne povesteşte părintele stareţ că odată s-a terminat hrana în obştea Sfântului Atanasie Atonitul. Atunci cuviosul a căzut la rugăciune în faţa sfintelor icoane şi a auzit glas: „Nu te întrista, Atanasie, de acum eu voi fi econoama acestei mănăstiri!”. Sub poartă mai este o icoană miraculoasă, „Portăriţa”, lu­crată în frescă. Cândva icoana a fost împuşcată de un ostaş turc. Dar ricoşând gloanţele, au omorât pe turc.

În faţa mănăstirii ne luăm rămas bun de la părin­tele egumen şi plecăm spre aşezările româneşti Lacu şi Provata.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 404-409)