După ce Părintele Cleopa dă câteva sfaturi duhovniceşti tinerilor monahi care ne înconjoară, ieşim în faţa porţii. Iată-l şi pe părintele Arsenie! Ne aşteaptă. Este slab la chip, senin şi cu părul alb. Ne minunăm de statornicia şi răbdarea lui. Are o chilie frumoasă cu livadă şi toate cele necesare pentru 5-6 ucenici. Dar bătrânul este abătut că multă vreme a fost singur, fără nici un ucenic. La vârsta lui de aproape 80 de ani simţea nevoia unui ucenic să-i mângâie bătrâneţile, să-i citească pravila în paraclis, să-i închidă ochii, să-l pomenească după moarte şi să continue viaţa monahală în această chilie.

Din mila lui Dumnezeu, părintele Arsenie a primit un ucenic de la Mănăstirea Sihăstria, pe ieromonahul Spiridon Hriţuc. Ne invită la chilie. O aşezare splendidă, cu faţa mereu spre soare şi spre mare, care te înalţă permanent către Dumnezeu. După ce stăm un ceas de vorbă, îi cerem bătrânului un scurt cuvânt de folos.

– Părinţilor, ne spune el, să nu pierdem credinţa, rugăciunea şi nădejdea în vremea ispitelor, oricât de grele ar fi. Eu, dacă mă descurajam, muream de mult, şi se pustia chilia aceasta! Suntem călugări. Să ne rugăm permanent. Scopul nostru este să-L lăudăm neîncetat, să ne facem datoria de călugări, să apărăm credinţa ortodoxă de orice eres şi să povăţuim pe credincioşi pe calea mântuirii. Să nu dăm înapoi! Hristos este cu noi, cu cei smeriţi şi fără ajutor. De vom face voia Lui şi vom trăi în dragoste, nimeni nu ne va putea birui, că Iisus Hristos Biruitorul va fi cu noi şi va birui pe toţi potrivnicii noştri văzuţi şi nevăzuţi…

Cântăm împreună Axionul Maicii Domnului, ne luăm rămas bun şi ieşim la şosea prin livezi de măslini.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 458-459)