Monahismul, încă de la întemeierea lui, a reprezentat „calea cea strâmtă şi cu chinuri” spre Mirele Hristos. Renunţarea la lume a monahilor a făcut mai uşor acceptabilă ideea morţii muceniceşti. Deşi actele martirice nu arată clar dacă cei care mureau pentru Dumnezeu erau sau nu monahi, la mulţi dintre sfinţii martiri se ştie faptul că nu erau căsătoriţi şi îşi dedicaseră viaţa lui Dumnezeu.

Prima informaţie legată de moartea martirică a unor călugări provine din secolele III-IV. În Egipt, pustiul Sketis devenise o adevărată republică monahală. De aici, câţiva monahi, dorind o mai mare nevoinţă, au întemeiat în pustiul Sinai o nouă comunitate. Dorinţa de a fi aproape de Dumnezeu şi departe de persecuţiile Romei păgâne a adus în Sinai pe mulţi dintre primii creştini care căutau pacea, liniştea, singurătatea şi sfinţenia. Începând cu secolul al III-lea, au fost create mici comunităţi monahale în locurile sfinte din jurul Muntelui Horeb, acolo unde Dumnezeu vorbise şi se arătase lui Moise.

Sfânta Împărăteasă Elena, văzând dragostea acestor călugări, a ctitorit prima biserică de pe Muntele Sinai, punând astfel temelia marii mănăstiri ce a fost închinată Sfintei Ecaterina. Comunitatea sinaitică, strânsă în jurul bisericii Sfintei Elena, a dat sinaxarului primii călugări mucenici. Informaţiile ne-au rămas, peste secole, de la Ava Amoniu, care trăia în Mănăstirea Sfintei Ecaterina. Acesta a notat atacul sarcinilor, un trib nomad din nordul Africii: „Când m-am coborât din vârf, am găsit pe fiecare în locul unde fusese înjunghiat, iar părinţii erau omorâţi în diferite feluri: 38 cu ucidere de sabie, având pe trupurile lor multe şi felurite răni – al cărora chip de junghiere, cine poate să-l spună? – iar doi erau încă vii, anume Isaia şi Sava, răniţi foarte rău, încât abia suflau. Îndată am îngropat pe părinţii cei înjunghiaţi, cu mare plângere; iar pentru cei vii am avut grijă”.

Atacul a vizat şi o altă comunitate monahală din apropiere, Mănăstirea Rait, unde au ucis 39 de părinţi. Biserica nu i-a uitat pe aceşti sfinţi monahi mucenici, rânduind ca zi de aducere aminte şi de cinstire chiar data la care au fost ucişi, 14 ianuarie.

Alături de Rugul Aprins din care a vorbit Dumnezeu şi de moaştele Sfintei Ecaterina, un mare odor îl constituie moaştele părinţilor care au preferat moartea, în locul lepădării de dragostea lui Dumnezeu.