Mers-au odată patru schitioţi la Marele Pamvo şi fiecare a vestit fapta bună a celuilalt. Unul avea post mult, unul era neagonisitor, unul a câştigat multă dragoste, iar al patrulea era sub ascultarea unui bătrân de douăzeci şi doi de ani. Şi a răspuns lor Avva Pamvo: „Zic vouă că bunătatea [virtutea] ce­lui de-al patrulea este mai mare decât cea a celorlalţi. Că fiecare din voi, orice bunătate de aţi câştigat, cu voia voastră aţi ţinut-o, iar acesta, voia sa tăind-o, voia altuia o face, şi, pentru aceasta, mai mare decât voi este. Căci unii ca aceştia [precum al patrulea] sunt mărturisitori: dacă se vor păzi aşa până în sfârşit".

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 94)