Trebuie să nu învinovățești pe unul și pe altul când te mărturisești, aducând cuvânt cum că ei au fost pricină de ai păcătuit, după cum și Adam a dat vina pe Eva și Eva pe șarpe. Nu! Ci să te învinovățești numai și numai pe tine și voința ta cea ticăloasă. „Dacă vrei să învinovățești”, îți spune dumnezeiescul Gură de Aur (Omilia 51, la Matei), „învinovățește-te pe tine” și alcătuitorul Pildelor spune: „drept este cel ce se învinovățește pe sine” (Pilde 18, 17) – „pe sine”, zice, și nu „pe alții”. Pentru ca nu cumva, căutând să-și micșoreze cu mărturisirea păcatele sale, să și le sporească, adăugând și învinovățirea. Și ce să spui duhovnicului, te sfătuiește Sfântul loan Scărarul (Cuv. IV): „Grăiește și nu te rușina: a mea este izbitura părinte, a mea este rana, pricinuită de însăși lipsa mea de grijă și nu de altul. Nimeni nu este vinovat de aceasta: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci numai lipsa mea de grijă”.

(IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Povățuiri pentru spovedanie, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuților, Suceava, 2002, p. 36)