Milostenia ridică rugăciunea şi postul la cer

Cuvinte duhovnicești

Milostenia ridică rugăciunea şi postul la cer

Cuvântul milostenie nu se cuvine numai bogaţilor şi avuţilor, ci şi săracilor şi necăjiţilor le este foarte de folos şi de mântuire.

Cuvântul milostenie nu se cuvine numai bogaţilor şi avuţilor, ci şi săracilor şi necăjiţilor le este foarte de folos şi de mântuire. Pentru că niciunul nu este atâta de sărac şi lipsit încât să n-aibă măcar cât de puţin, că poate cineva şi din puţin să facă puţină milostenie şi să întreacă pe cei ce dau mult, ca şi văduva aceea.

Că Dumnezeu nu numără suma banilor ce se dau, ci numără mulţimea milosteniei ce se dă de bună voie. Şi aceasta trebuie să cunoaştem adevărat, că numai cei doi bani îi avea şi nu-i părea rău de dânşii. Pentru aceea a lăudat-o Hristos, că nu socotea treaba averii, ci nevoinţa şi pofta. Că de vom avea osârdie şi milă spre cei lipsiţi, nimic nu ne va împiedica sărăcia. La fel, când n-avem osârdie şi blândeţe spre săraci, niciun folos nu avem de binele şi de avuţia noastră.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Mărgăritare, Editura Pelerinul Român, Bucureşti, 1994, p. 72)

Citește despre: