Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în piețe și scaunele cele dintâi în sinagogi și locurile cele dintâi la ospețe, care mănâncă întru totul casele văduvelor și se prefac că se roagă îndelung; aceștia vor lua mai mare osândă. Și, privind, a văzut pe cei bogați aruncând darurile lor în vistieria templului. Și a văzut și pe o văduvă săracă aruncând acolo doi bani. Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți. Căci toți aceștia au aruncat ca dar lui Dumnezeu din prisosul lor; aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă!(Luca 20, 46-47; 21, 1-4) (Sâmbătă în săptămâna a 34-a după Rusalii)

De mai multe ori, în Evanghelii, Domnul Iisus Hristos Se poziționează ostil față de bogăție și bogați. Odată spunea că e mai greu să intre un bogat în Împărăția cerurilor decât să treacă o cămilă prin urechile acului (Matei 19, 23-24). În pilda bogatului nesăbuit care voia să își mărească hambarele, Domnul îl numește pe bogat „nebun”, iar îngerul îi va lua la noapte sufletul (Luca 12, 16-21). Dar nu totdeauna lucrurile stau astfel. Există și pilde cu bogați care împart dreptatea: stăpânul care pedepsește pe lucrătorii viei cei ucigași (Matei 21, 33-43), stăpânul care a făcut praznic împărătesc și a chemat într-un final la masă pe săraci (Luca 14, 16-24), stăpânul care a angajat lucrători și i-a plătit în final cu aceeași sumă, atât pe cei care au lucrat toată ziua, cât și pe cei veniți în ultimul ceas (Matei 20, 1-16). Prin urmare, e greșit să se creadă că Hristos înfierează de-a valma pe bogați. În realitate, El condamnă apartenența la averi și lipirea inimii de bogății, ceea ce duce la uitarea lui Dumnezeu. 

Și în Evanghelia acestei zile este vorba despre asemenea situații contradictorii. Cu numai zece zile în urmă, în joia a 33-a după Rusalii, s-a citit același pasaj evanghelic, în versiunea sa de la Marcu (12, 38-44). Referindu-se la cărturari, în pasajul lucan rânduit în această zi, Iisus spune ucenicilor să se păzească de cărturarii care se plimbă prin oraș purtând haine lungi și care fac gesturi religioase în mod ostentativ ca să fie văzuți, se cred cei mai importanți la sinagogă și se așează în rândurile cele dintâi, atât acolo, dar mai ales la ospețe. Dar și aici Domnul nu înfierează învățătura sau pe cărturarii înșiși. Odinioară spunea: „Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică” (Ioan 5, 39). Altădată îndeamnă: „Căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide” (Matei 7, 7). Domnul încurajează căutarea, nu ignoranța. Nu condamnă pe cărturari, ci atitudinea lor de a se crede privilegiați pentru rolul lor social. 

Revenind la ideea bogăției, Domnul Hristos asistă, la templul din Ierusalim, la o activitate comună și în bisericile noastre, anume donația la cutia milei. El vede cum bogații își lasă darurile de bani în vistieria templului, dar printre ei, află și o văduvă săracă, care a donat numai doi bani. În acel moment, Iisus le spune ucenicilor că văduva a donat templului mai mult decât toți ceilalți. La Dumnezeu, cantitățile se măsoară altfel decât la noi, oamenii. Darul la altar nu se calculează în măsuri convenite universal precum cantitatea, valoarea, greutatea, ci în măsuri duhovnicești, anume deschiderea inimii. Dumnezeu are în vedere cât anume din inimă și-a oferit credinciosul împreună cu darul material. De aceea, chiar dacă Domnul spune că bogații au oferit daruri din prisos, iar văduva din sărăcia sa a dat tot, desigur că este lăudată nespus de mult virtutea și dragostea femeii pentru Dumnezeu, dar nu e desconsiderat nici darul bogatului.

S-a întâmplat cu ceva vreme în urmă să se scrie prin presă despre o donație consistentă a unei pensionare sărace dintr-un sat muntenesc, care a oferit tot ceea ce avea pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mass-media a dezbătut îndeosebi acest eveniment, însă nu după cum a făcut-o Domnul, ci tocmai de-a-ndoaselea. Pseudo-economiști și pseudo-psihologi ori sociologi au taxat gestul simplu al bătrânei și modul în care Biserica ar profita de ignoranța celor simpli pentru a ridica clădiri inutile. Rar s-a găsit cineva care să spună că bătrâna, din sărăcia ei, a dăruit lui Dumnezeu tot ceea ce avea strâns de-o viață. Acest exemplu scoate în evidență modul cum se judecă azi actele de milostenie: nu după inima omului milostiv, ci după criterii omenești, presupuse a fi ele însele evaluatoare ale corectitudinii noii lumi.

Revenind la întâmplarea pilduitoare din Evanghelie, concluzia este aceea că, atât darul văduvei sărace, cât și darul din prisos al bogatului sunt primite de Dumnezeu, deși cantitatea darului și calitatea inimii sunt considerate invers proporționale. Și în pilda vameșului și fariseului, tematizată în duminica trecută, Iisus afirmă că vameșul s-a întors mai îndreptat acasă (Luca 18, 14), dar nimic nu ne împiedică să credem că și fariseul, în inima lui, a căpătat o oarecare bucurie. Greșim atunci când ne dorim din start să devenim eroi religioși. Riscăm să devenim asemenea acelor cărturari care se credeau privilegiați în toate. În loc să creștem în credință prin iubire și toleranță, riscăm să ne pierdem în acreala ortodoxului „atotștiutor”, care e primul la biserică, plătește liturghiile, ține posturile, face metaniile cum trebuie, dar trage de mânecă și ceartă pe cel mai puțin știutor. Sau dacă nu, lăsăm credința să alunece într-un soi de etică socială, filozofând cu superioritatea noilor umaniști de astăzi. Însă dragostea, așa cum scrie Sfântul Apostol Petru, acoperă mulțime de păcate (1 Petru 4, 8). În primul rând, ea le acoperă pe cele ale interlocutorilor noștri. Dar tot la fel de important, le acoperă pe ale noastre. Numai să iubim.