Mitropolitul Gurie Grosu, de la Mitropolia Basarabiei (1918-1938) (1877-1943)

Odată cu întregirea României, în anul 1918, Mitropolia Basarabiei, cu sediul la Chişinău, a trecut sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Primul mitropolit al Basarabiei a fost arhiepiscopul Gurie Grosu, născut în judeţul Tighina, în anul 1877. Era un ierarh foarte evlavios şi râvnitor pentru sfintele slujbe, pentru dreapta credinţă şi pentru mărturisirea lui Hristos. De aceea, poporul îl iubea foarte mult.

Apoi, era foarte milostiv, iar în sărbători venea la catedrală pe un asin, precum şi Hristos, când a intrat în Ierusalim. Sfintele slujbe se făceau în catedrală cu mult fast şi întotdeauna dădea cuvânt de învăţătură cu multă înţelepciune. Pentru toate acestea, blândul Mitropolit Gurie era iubit de tot poporul.

Însă, în toamna anului 1938, prin lucrarea diavolului, a fost depus din treaptă de regele Carol al II-lea. Iată cum s-a petrecut aceasta. În vara anului 1938, regele şi-a izgonit soţia şi trăia în desfrânare, smintind toată ţara. Venind în vizită oficială la Chişinău, a dorit să asiste într-o Duminică la Sfânta Liturghie din Catedrala Mitropolitană. Apoi, intrând regele în biserică cu fiul său, s-a aşezat în jilţul regal, după tradiţie.

În momentul acela, înţeleptul Mitropolit Gurie a ieşit din Sfântul Altar, îmbrăcat în veşminte arhiereşti, şi i-a spus cu glas tare şi cu îndrăzneală regelui: „Măria ta, nu ţi se cuvine să şezi în strana regală! Unde îţi este regina?”. În clipa aceea, regele a ieşit din strană, împreună cu fiul său, Mihai, iar mitropolitul a dat binecuvântare de Sfânta Liturghie.

La sfârşitul slujbei, regele cu suita sa a plecat în Capitală şi, după o săptămână, a depus din scaun, prin decret regal, pe blândul Mitropolit Gurie, fiind silit să se retragă la Mănăstirea Cernica.

Aici şi-a petrecut ultimii cinci ani de viaţă, continuându-şi aceeaşi nevoinţă din tinereţe, ostenindu-se ziua şi noaptea cu rugăciunea, cu postul, cu tăcerea, cu smerenia şi cugetarea la cele cereşti.

Părăsit de oameni, dar iubit de Hristos, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat sufletul cu pace în braţele Domnului, la 14 noiembrie 1943.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 545-546)