Tare m-am întristat și eu când am auzit de moartea fericitei tale fiice. Știind însă că ai minte de înțelept și voință tare, sunt încredințat că ești deasupra unor valuri ca acestea. Ca să  nu te întristezi, e cu neputință! Dar fă aceasta cu măsură, cunoscând vremelnicia lucrurilor omenești, cunoscând că aceste dureri sunt la toți oamenii, că moartea este o lege obștească a firii și o hotărâre a lui Dumnezeu, Stăpânul nostru al tuturor. Moartea nu e moarte, ci plecare și mutare de la cele mai rele la cele mai bune.

Gândindu-te dar la toate acestea, îndură cu tărie ceea ce s-a întâmplat și mulțumește Bunului Dumnezeu. Da, lovitura este mai cumplită pentru că a venit imediat după alta, proaspătă, dar și cununa răbdării îți va fi mai strălucitoare, răsplata mai mare, dacă înduri durerea dând slavă și mulțumită lui Dumnezeu. Așadar, ca să nu-mi fie mare nici durerea mea și ca să aflu  că ți-au fost de folos scrisorile mele, nu întârzia să-mi răspunzi, dându-mi de veste că s-a risipt norul tristeții tale și că s-a curmat cea mai mare parte din durere. De aflu aceasta, n-am să contenesc a-ți trimite roiuri de scrisori; că nu țin puțin la tine, de vreme ce m-am bucurat din parte-ți totdeauna de prețuire, respect și dragoste curată și sinceră. Amintindu-mi des de aceasta, îți păstrez o prietenie caldă, deși am fost dus la capăt de lume.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisorile - Scrisoarea a 192-a Către Onisicratia - , Editura Institului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008, p. 262)