Mormântul Sfântului Lazăr – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Aici s-a pus trupul neînsuflețit al bunului Lazăr, prietenul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Urcăm o uliță, ocolim mănăstirea și numaidecât dăm de mormântul Sfântului Lazăr. Toată panta dealului este locuită de musulmani. Case frumoase din piatră cioplită, magazine de tot felul, bazare, căsuțe sărăcăcioase și ulițe pline de copii. Satul acesta este legat de Betania și poartă numele de El-Azariyeh (Sfântul Lazăr). Mormântul Sfântului Lazăr este în posesia musulmanilor, ca și locul Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor. Mormântul este ca o gură de peșteră, zidită din blocuri de piatră, prin care se coboară în adânc 5-6 metri. Ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci și coborâm pe rând scările de piatră, slab luminate de un bec. Jos se formează o încăpere de 2/3 metri. De aici coborâm încă trei trepte spre nord, locul unde a zăcut trupul îmbălsămat al Sfântului Lazăr. În penumbra mormântului bimilenar, unde s-a făcut una din cele mai mari minuni de către Domnul, ne reculegem în tăcere câteva clipe. Apoi citim Sfânta Evanghelie cu Învierea lui Lazăr (Ioan 11, 20-45).

Aici s-a pus trupul neînsuflețit al bunului Lazăr, prietenul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aici, sub lespede de piatră, a stat trupul lui Lazăr timp de patru zile, așteptând pe Domnul vieții, fără suflare, fără duh, părăsit de toți, înfășurat în giulgiuri, intrat în putrefacție, aruncat în adâncul pământului și pecetluit deasupra! Ce tristă este moartea omului care nu s-a împrietenit în viață cu Domnul vieții și al morții! Nimeni nu-l mai scoate din adânc. Nimeni nu-i mai aprinde o lumânare. Nimeni nu-i va mai putea sălta piatra de pe ușa mormântului și de pe conștiință!

Dar Lazăr era prieten cu Iisus Hristos! El găzduise în casa sa, la masă și în inimă, pe Domnul vieții. Apoi avea pe cele două surori mironosițe și fecioare. Deci avea cine îl plânge, cine să se roage pentru el și să alerge înaintea lui Hristos! Că nimic nu este mai dureros pentru omul păcătos decât să nu aibă cine să-l ajute după moarte! Or, Marta și Maria au căutat pe Domnul, I-au ieșit înainte. I-au spus despre Lazăr. L-au dus la mormânt. Și după ce Hristos a lăcrimat, a poruncit, ca un Dumnezeu ce ține în mâinile Sale viața și moartea: Lazăre, vino afară! (Ioan 11, 43). În clipa aceea s-a făcut una din cele mai uimitoare minuni pe pământ. Învierea unui mort intrat în putrefacție. Și a înviat Lazăr, prietenul lui Hristos, că prietenii și fiii lui Dumnezeu după dar, niciodată nu mor, adică nu ajung în osânda iadului. Apoi a ieșit afară înfășurat în giulgiuri și a fost întâmpinat de Domnul, iar a doua zi a stat cu El la masă. După înviere a mai trăit Sfântul Lazăr mulți ani de zile, ajungând episcop în insula Cipru, unde și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Da, aici s-a făcut această nemaiauzită minune! De-sigur, învierea lui Lazăr preînchipuia învierea Domnului din morți, dar și învierea noastră cea de obște la Judecata de Apoi. Ea mai simbolizează și învierea omului păcătos, scularea lui din legăturile păcatului prin spovedanie și lacrimi. Fericiți sunt cei ce își plâng păcatele în viață!

Doamne, Iisuse Hristoase, înviază-ne din morți, din mormântul pecetluit al păcatelor noastre! Suntem legați de obiceiul patimilor, ca și cu niște funii nedezlegate, ce ne țin de mâini, de picioare, de simțuri, de limbă, de minte, de inimă, de suflet și de conștiință. Nu mai putem merge așa pe calea mântuirii, pentru că nu mai putem lucra faptele pocăinței. Nu mai putem simți cu inima cele sfinte, nici nu mai putem cugeta cele dumnezeiești, fiind înfășurați în giulgiul păcatelor. Fie-Ți milă de noi și de toți cei căzuți în grele păcate; de cei ferecați în mormântul necredinței și în întunericul deznădejdii; de cei uitați de oameni, de cei fără povățuitori, de cei ce nu se mai pot scula de jos, de cei care au intrat în putrefacție. Vino la noi, Mântuitorule, și ne dezleagă de păcate și ne scoală din robia patimilor, ca să înviem și noi cu Tine, cu Lazăr, cu fiul văduvei din Nain, cu toți cei ce cred și Te iubesc. Amin!

După ce cântăm de trei ori „Hristos a înviat din morți”, cântăm troparul Sfântului Lazăr „Învierea cea de obște...” și ieșim la lumină. Ce frumos este soarele, ce minunată este lumina zilei, a credinței, a vieții în Hristos! Din centrul satului El-Azariyeh ne aruncăm încă o dată privirea spre satul Betania, spre Betfaghe, spre pustiul cenușiu al Iudeii, spre Marea Moartă care lucește în zare și spre culmea Muntelui Măslinilor din partea de vest. Apoi ne întoarcem în Ierusalim, cu bucu-ria Martei, a Mariei și a lui Lazăr cel înviat din morți.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 269-272)

De la același autor

Ultimele din categorie