Situat la numai 300 de metri la răsărit de Ierusalim de care este despărţit de valea adâncă a Chedronului, Muntele Măslinilor este, de fapt, o prelungire a munţilor, având trei coline: Karm es-Sayyas (818 m), Gebel et-Tur (808 m) şi Batn al-Hava (734 m). Acest lanţ format din cele trei înălţimi amintite continuă spre nord cu înălţimile Muntelui Scopus. Pe versantul estic al Muntelui Măslinilor se află Betania.

Numele Muntelui se trage din faptul că odinioară era plantat în întregime cu măslini. Astăzi mai sunt câteva plantaţii de măslini pe el, dar mai numeroase decât măslinii sunt blocurile albe de calcar, cisternele, grotele şi mormintele.

Muntele Măslinilor în Sfânta Scriptură

Înainte de construirea templului, israeliţii au făcut din acest munte un loc de cult în care veneau să se închine lui Dumnezeu. Aici era jertfită junica roşie, fără meteahnă, cu cenuşa căreia se făcea apa pentru purificările rituale prescrise de cartea Numeri 19, 1-10.

David, fugind din faţa fiului său, Abesalom, care pusese la cale o revoltă „s-a dus în Muntele Eleonului” (II Regi 15, 30). Iar Solomon, în ultimii ani ai vieţii „a zidit capiştea lui Chemoş, idolul Moabiţilor, pe muntele din faţa Ierusalimului” (III Regi 11, 7-8).

Aceste sanctuare localizate de tradiţie pe Muntele Scandalului au fost distruse probabil în secolul al VII-lea î.Hr. de către regele Iosia cu ocazia reformei religioase pe care a înfăptuit-o în regatul său (cf. IV Regi 23, 12-13).

Profetul Iezechiel exprimă printr-o viziune judecata lui Dumnezeu contra Ierusalimului: Dumnezeu părăseşte cetatea infidelă, loc de idolatrie, de nedreptăţi şi de crime (Iezechiel 11, 23). Dar slava lui Dumnezeu care a părăsit Ierusalimul, tot dinspre răsărit se va întoarce (Iezechiel 43, 1-2).

Profetul Zaharia plasează tot pe Muntele Măslinilor apariţia lui Dumnezeu, când va purta marea luptă finală împotriva naţiilor care asupresc poporul Său (Zaharia 14, 3-4). În secolul al IV-lea, Eusebiu de Cezareea, va vedea realizată această profeţie în Înălţarea lui Iisus.

Muntele Măslinilor este menţionat frecvent în Sfintele Evanghelii. De-a lungul drumului de la Ierihon la Ierusalim ce trecea peste Muntele Măslinilor, a avut loc intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim (Luca 19, 37). Pe Muntele Măslinilor a rostit Mântuitorul cuvântarea eshatologică (Matei 24, 3; Marcu 13, 3). Ultimele nopţi de dinaintea morţii Sale au fost petrecute de Mântuitorul pe Muntele Măslinilor (Luca 21, 37). Tot de pe Muntele Măslinilor a avut loc Înălţarea la Cer a Domnului (Fapte 1, 12).

Loc de pelerinaj şi vatră monahală

Muntele Măslinilor a fost împodobit încă de timpuriu cu numeroase locaşuri de cult menite să marcheze toate aceste evenimente din viaţa Mântuitorului, relatate în Sfintele Evanghelii.

Mărturii cu privire la acestea merg până în primele secole creştine. Pelerina Egeria, la puţin timp după anul 400, menţionează că a luat parte la serviciile liturgice de pe Eleon, într-o biserică ridicată de către Împărăteasa Elena, pentru a marca locul în care Mântuitorul a cuvântat; aceasta menţionează şi locul unde Mântuitorul S-a Înălţat la cer, apoi amintește de Ghetsimani şi Betania.

Ca orice loc sfânt, Muntele Măslinilor constituie şi o vatra monahală. Primul nume care apare în istoria monahismului pe Muntele Măslinilor este acela al Melaniei numită cea Bătrână, care a întemeiat o mănăstire. Exemplul ei a fost urmat de Rufin din Aquileea, care a întemeiat în apropiere o mănăstire de călugări.

Muntele Măslinilor a fost loc de nevoinţă si pentru alţi asceţi precum: Paladiu şi Inocenţiu, prietenii Sfântului Vasile cel Mare, un alt Paladiu care avea să scrie Lavsaiconul, Adoliu, originar din Tars, Melania cea Tânără şi alţii.

Când Ierusalimul a căzut în mâinile perşilor în mai 614, cea mai mare parte a aşezămintelor de pe Muntele Măslinilor au fost distruse, iar mai apoi refăcute parţial după eliberarea Ierusalimului de sub dominaţia perşilor (629). Lunga perioadă de dominaţie arabă şi, în special, anii grei pe care i-au cunoscut creştinii sub domnia califului Hakim (996-1021) au dus la ruina totală a mănăstirilor, călugării putând fi număraţi aproape pe degete.

O dată cu cucerirea Ierusalimului de către cruciaţi, în 1099, pe Muntele Măslinilor s-au aşezat mai multe comunităţi monahale catolice. După căderea Ierusalimului în 1187, Saladin a făcut din pământul Muntelui Măslinilor o proprietate musulmană.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin efortul Arhimandritului Antonin Kapustin şi Egumenul Partenie, pe Muntele Măslinilor a fost ridicată mănăstirea rusească Înălţarea Domnului. Vedem astfel că, din primele secole ale Bisericii şi până în zilele noastre, Muntele Măslinilor constituie unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale creştinătăţii.