De la Cana Galileii pornim spre Muntele Tabor, cale de 25 km. Șoseaua asfaltată trece peste câmpii în-tinse, cultivate cu cereale și culturi de citrice și banane. În stânga noastră, se vorbește în tradiția locului, este câmpul unde odinioară ucenicii culegeau spice de grâu, sâmbăta. Ne apropiem de muntele Schimbării la Față. În zare, vârful Taborului se profilează solitar pe albastrul cerului inundat de soare. Ici-colo apar sate de arabi. La 6 km de Muntele Tabor, în partea de sud, se vede satul Nain, unde Mântuitorul a înviat pe fiul unei văduve. Satul este locuit de arabi. Dincolo de Nain este Muntele Ghilboa, unde a murit Saul. Iar alături se află localitatea biblică numită Endor. O renumită vrăjitoare din Endor a spus lui Saul că va muri în luptă pe muntele Ghilboa. De la Endor mai sunt 8 km până la Tabor. Părăsim șoseaua principală și o luăm pe alta secundară. Peste tot întinse plantații de citrice, măslini și tot felul de pomi mediteraneeni. Jos, la poalele muntelui, se vede satul Deborim. De aici era Debora, care a ucis pe Sisera cananitul (Judecători, cap. 4).

Pe fundalul clar al cerului galileean, Taborul ni se prezintă în toată splendoarea sa, având o configurație geografică cu totul aparte. Înconjurat de jur-împrejur de o întinsă vale cu sate și culturi de tot felul, Taborul se ridică spre cer ca o adevărată scară duhovnicească între om și Dumnezeu, între materie și Duh. Forma sa rotundă îl aseamănă cu un con uriaș, cu vârful ușor ondulat, mistuit de focul dumnezeirii. Taborul este simbolul luminii necreate, care ni s-a revelat nouă tuturor de Domnul și Mântuitorul lumii, în clipa Schimbării Sale la Față. Nimeni dintre oameni nu l-ar fi putut modela, ca formă, mai bine decât mâna Creatorului.

Cât vor fi veacurile, Taborul rămâne „muntele cel sfânt al lui Dumnezeu”, simbolul chenozei divine, scară a marilor urcușuri duhovnicești, „muntele cel înalt” unde Fiul Omului S-a îmbrăcat în strălucirea dumnezeirii și ni S-a revelat ca Fiu al lui Dumnezeu. Taborul rămâne pentru creștini altarul energiilor necreate ale Sfintei Treimi, care înnoiesc și îmbracă pe om în lumină cerească, schimbând fața sufletului și făcându-l vrednic de Hristos, de veșnicie. Taborul rămâne imaginea unică a îndumnezeirii omului prin credință și rugăciune.

În tăcere și emoție admirăm de departe Taborul. Deși nu are o înălțime mai mare de 588 metri, Muntele Tabor este unic pe pământ. El domină toate înălțimile Galileii, toate vârfurile lumii, toți munții cei înalți și oamenii mândri ai pământului.

Înconjurăm ușor muntele, apoi urcăm în spirală panta înclinată și pieptul de piatră al Taborului, până deasupra. Drumul nu seamănă deloc cu poteca tainică a Taborului de altădată. Lumea modernă de astăzi, oamenii curioși și indiferenți ai zilelor noastre, noi toți am transformat frumusețea de taină, atmosfera duhovnicească și sacră a Taborului. Ne jenăm că urcăm muntele cu mașina! Hristos cu cei trei ucenici l-au urcat pe jos, în rugăciune, în vorbire de taină și cugetare la mântuitoarele Sale patimi.

Ajungem pe Tabor. Muntele este totuși minunat, îmbrăcat de jur-împrejur pe toți versanții, ca și pe vârf, cu verdeață și plantații de pini și eucalipți. Mulțumită proniei divine, Taborul încă viază, încă se înalță și își revelează tainele și lumina cea necreată a dumnezeirii. Taborul rămâne peste veacuri cel mai înalt munte al lui Dumnezeu. Munte sfințit de Hristos, învăluit în focul dumnezeirii; munte cântat de călugări și sfinți, urcat de nenumărate generații de creștini, munte lăudat de împăratul David și sfințit cel dintâi de „Melchisedec, împăratul Salemului”. Munte cinstit de Avraam, de patriarhi și de tot poporul ales. Munte care a purtat pe Hristos; munte care a văzut slava lui Dumnezeu, care a auzit glasul Tatălui, a văzut slava Fiului și s-a înnoit de focul Duhului Sfânt.

Slavă Ție, Mântuitorule, că ne-ai învrednicit să urcăm și noi pe Muntele Tabor, unde Te-ai schimbat la față înaintea ucenicilor Tăi!

Înaintăm spre platoul muntelui, pe alei de pini și eucalipți. În stânga noastră vedem ruinele milenare ale unei clădiri. Tradiția ne mărturisește că aici, în pădurile seculare ale Muntelui Tabor, ar fi pustnicit Melchisedec, „împăratul Salemului”, că de aici ar fi coborât el înaintea lui Avraam cu pâine și vin, „când se întorcea de la luptă, după înfrângerea lui Kedarlaomer”. Apoi, după ce l-a ospătat pe Avraam la poala Taborului cu pâine și vin – simbol tainic al Liturghiei creștine –, Melchisedec a binecuvântat pe Avraam (Facere 14, 17-20).

Platoul Taborului este lung și lat de aproape un kilometru. În epoca de aur a Creștinismului, în peș-terile și pădurile Muntelui Tabor se nevoiau zeci și sute de cuvioși călugări sihaștri. Mulți au ajuns să „vadă” și să simtă aievea lumina cea necreată a dumnezeirii, prin post și rugăciune din inimă. Mulți s-au făcut sfinți aici și le-au rămas oasele pe Tabor. Numele și numărul sfinților ortodocși de pe Tabor îl știe singur Dumnezeu. În prezent mai sunt două mănăstiri pe Tabor: una ortodoxă, construită de doi cuvioși călugări moldoveni, și a doua catolică, locuită de călugări franciscani. Ambele mănăstiri poartă hramul Taborului – Schimbarea Domnului la Față. Sub Imperiul Bizantin, în jurul Taborului și pe vârful lui, erau mai multe mănăstiri ortodoxe care slăveau pe Dumnezeu și implorau pentru lume lumina cea mântuitoare a Preasfintei Treimi.

La 6 august, praznicul Schimbării la Față, se prăznuia hramul Taborului. Atunci se adunau sute de călugări, pustnici, preoți, episcopi și credincioși, pe vârful muntelui sfânt, unde săvârșeau priveghere de toată noaptea, iar a doua zi slujeau Sfânta Liturghie și se împărtășeau toți cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi coborau fiecare la ale sale. Tradiția aceasta se întâlnește din secolul al X-lea pe vârful Atonului, în Muntele Athos. Iar la noi în țară, din secolul al XV-lea, se întâlnește pe Muntele Ceahlău, cu vârful Panaghia. La 6 august se săvârșește hramul Ceahlăului, cu slujbe, pelerinaje, cântări religioase și tradiții sfinte. Deci, trei munți sunt în lume cu tradiție taborică: Taborul, Athosul și Ceahlăul.

Iată-ne pe vârful Muntelui Tabor. Privim zările, cerul, muntele și slăvim pe Hristos Mântuitorul. Nimeni dintre muritori nu știe exact locul pe Tabor unde S-a schimbat Domnul la Față, înaintea celor trei ucenici, Petru, Iacob și Ioan. Aceasta rămâne peste veacuri o taină a lui Dumnezeu. Dar toți credem, simțim și mărturisim că aici, pe vârful Taborului, S-a îmbrăcat Hristos în slava Dumnezeirii, atât „pe cât au putut cuprinde ucenicii Săi” purtători de trup. Ce măreață este natura și toată zidirea, privită de pe Tabor! Să ne amintim Evanghelia Schimbării Domnului la Față:

După șase zile Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a suit într-un munte înalt, deosebi (ca să se roage). Și S-a schimbat la Față înaintea lor, pe când Se ruga El, și a strălucit Fața Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El (despre sfârșitul Lui pe care avea să-l împlinească în Ierusalim). Și răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Doamne, bine este nouă să fim aici; dacă voiești, să facem aici trei colibe; Ție una și lui Moise una și una lui Ilie. Vorbind ei încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei și iată glas din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați! Și auzind ucenicii, au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Și Iisus a venit la ei și atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Și ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți... (Matei 17, 1-9; Luca 9, 28-36).

Slavă Ție, Mântuitorule, că Te-ai urcat cu noi astăzi pe Muntele Tabor! Slavă Ție, că ne-ai primit și pe noi, împreună cu Petru, cu Iacov și cu Ioan, să simțim și să trăim taina Schimbării Tale la Față, taina înnoirii sufletelor noastre prin rugăciune și har. Slavă Ție, Iisuse Hristoase, că Te-ai descoperit lumii ca prunc la peștera din Betleem, iar ca Dumnezeu plin de slavă, pe Tabor. Te-ai arătat cu trupul ca un muritor pe Golgota, dar în același timp Te-ai descoperit lumii ca Fiu al lui Dumnezeu prin Înviere. Slavă Ție, Doamne, pentru smerenia întrupării! Slavă Ție, pentru lumina de văpaie a Taborului! Slavă Ție, Mântuitorule, pentru Nazaret, pentru Betleem și pentru Muntele Tabor! Slavă Ție, pentru Moise și Ilie, care au vorbit cu Tine; pentru Petru, Iacov și Ioan, care au văzut slava Ta și au auzit glasul Tatălui din nor! Prin ei Te vedem și noi, Te simțim și noi, Te căutăm și noi, și Te mărturisim tuturor că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii!

Ce taină și rânduială dumnezeiască! Pe mare și „la loc șes”, Hristos ne învață, iar pe munte Se roagă și Se schimbă la Față. Între oameni Se arată mai mult ca Fiul al Omului, iar pe munte, în singurătate, Se arată ucenicilor ca Fiu al lui Dumnezeu. Între cei mulți și săraci, Hristos Se descoperă doar ca învățător și prooroc sărac, îmbrăcat în cămașă de in; iar aici, pe Tabor, ni se descoperă ca Dumnezeu și Mântuitor, îmbrăcat în veșmânt alb ca zăpada. Acolo, jos, Îl vedem pe Domnul mai ales ca om, umblând printre oameni. Iar aici, pe Tabor, Îl vedem strălucind ca soarele. Acolo Hristos vindecă bolile, hrănește prin minune mulțimile, învață popoarele, mângâie pe cei necăjiți. Iar aici pe Tabor, între cer și pământ, Hristos Se roagă, Se îmbracă în slavă, ni se revelează ca Fiu al Tatălui și ne descoperă nouă slava pe care vom avea-o dincolo, în viața cea veșnică. Acolo deci ne învață a lucra poruncile. Iar aici, pe Tabor, Domnul ne pregătește cununa de lumină a răsplătirii cerești și ne învață a ne ruga în liniște, descoperindu-ne importanța sfintei rugăciuni. Că rugăciunea, și numai rugăciunea, schimbă fața omului, înnoiește sufletul, îm-pacă inimile și casele noastre, și îmbracă pe creștini în lumină și în nădejdea mântuirii. Să priveghem, deci, și să ne rugăm ca să nu cădem în ispită!

Slavă Ție, Mântuitorule, pentru taina rugăciunii!

Slavă Ție, că ne înveți pe mare a pescui, la „loc șes” a arunca sămânța, iar pe Tabor a ne ruga! Slavă Ție, Doamne, pentru toate! Tu ai venit în lume să schimbi fața și viața ei. Ai venit, Mântuitorule, să ne prefaci pe noi, păcătoșii, din răi în buni; din oameni necredincioși și mândri, în creștini smeriți și devotați; din fii ai păcatului, în fii ai Învierii și luminii. Ajută-ne, Doamne, cu harul Sfântului Tău Duh, să ne prefacem și noi, păcătoșii, din răi, în buni; din oameni necredincioși și mândri, în creștini smeriți și devotați; din fii ai păcatului, în fii ai Învierii și luminii! Ajută-ne, Doamne, cu harul Sfântului Tău Duh, să ne prefacem și noi, păcătoșii; să ne schimbăm la inimă, să devenim buni și blânzi, să avem dragoste pentru fiecare făptură, să avem milă de toți oamenii, mai multă răbdare cu cei răi, mai multă îngăduință cu cei căzuți și mai multă râvnă la sfânta rugăciune.

Venim și noi să ne atingem de Tabor. Venim din țara Munților Carpați să urcăm cu Tine pe Muntele Tabor. Venim să ne înveți, Doamne, a urca pe Tabor, să ne înveți taina rugăciunii celei de foc și adâncul smereniei. Părinții noștri știau mai bine ca noi să se roage. Ei aveau darul rugăciunii și al lacrimilor. I-au învățat cuvioșii călugări a se ruga. I-au învățat necazurile vieții a plânge. I-au învățat străinii a răbda și Evanghelia a ierta. Părinții noștri știau să se roage, știau să plângă și să se bucure mai mult ca noi. Iar noi, păcătoșii, din cauza lenevirii și din slăbirea credinței noastre, am uitat taina rugăciunii de foc și nu mai putem plânge la rugăciune. De aceea nu ne putem schimba la față în rugăciunile noastre, nu ne putem bucura duhovnicește pe măsura părinților noștri, nici nu nădăjduim cu aceeași tărie în lumina cea neînserată. Viața noastră trece monoton, fără coborâș și fără urcuș, fără lacrimi și fără căldură în rugăciunile noastre. Rugăciunea noastră este grăbită, fără emoție și fără putere, pentru că nu iese din inimă și nu este stropită nici cu mărgăritare de lacrimi, nici cu văpaie de foc ceresc. Rugăciunea noastră, fiind slabă, nu ne urcă până sus la Hristos, nici nu ne coboară la izvoarele lacrimilor ce ies din adâncul inimii.

Am venit să ne mărturisim Ție, Doamne, aici, pe Tabor. Am venit să ne înveți din nou taina rugăciunii curate, a rugăciunii din inimă, care schimbă la față pe cei ce cred, care curăță sufletul și îmbracă pe om în lumină, în bucurie și în nădejdea mântuirii.

Aprinde, Mântuitorule, făclia rugăciunii în căminele noastre, pe vetrele inimilor noastre, pe altarele înaintașilor noștri, lângă crucile părinților noștri. Suntem fii ai rugăciunii și ai speranței, căci ne-am născut din lacrimi și din rugăciune pe pământ. Suntem fii ai Tăi după har.

Dăruiește-ne, Doamne, bucuria rugăciunii curate, ca să ne împărtășim și noi din lumina cea neînserată a Taborului! Învață pe fiii neamului a se ruga, învață pe fiii și frații noștri a rosti cu lacrimi Tatăl nostru. Învață-ne a iubi, a ierta, a munci și a trăi cu demnitate creștinească pe pământ. Învață a se ruga pe cei ce nu știu deloc, pe cei pe care nu are cine îi învăța să se roage! Nu lipsi bisericile de preoți buni și căminele noastre de smeriți rugători. Ajută-ne, Mântuitorule, să ascultăm de Evanghelia Ta, să păzim învățăturile Bisericii Tale și să urmăm glasul Tatălui, care mereu ne grăiește de pe Tabor: Acesta este Fiul Meu cel iubit... pe Acesta să-L ascultați (Matei 17, 5).

Trecem pe lângă ruinele paraclisului închinat lui Melchisedec, împăratul Salemului, înaintăm pe o frumoasă alee de chiparoși și eucalipți și ne oprim în fața mănăstirii catolice a Schimbării la Față. Mănăstirea catolică se află pe platou, în partea de răsărit a Taborului, iar mănăstirea ortodoxă în partea de apus, la depărtare de circa un kilometru una de alta.

Intrăm în curtea mănăstirii. O curățenie și o ordine exemplară. Alei de arbuști, măslini, chiparoși, flori multicolore și, în față, o măreață catedrală din piatră și cărămidă. În partea de nord a bisericii se mai văd ruinele unei bazilici ortodoxe, încă din epoca de aur a Creștinismului. Mănăstirea este locuită de 18 călugări franciscani. Interiorul este imens. În ambele părți ale ușii de intrare se află două altare, două capele mici închinate Sfinților prooroci Moise și Ilie, care au vorbit cu Domnul pe Tabor. Altarul central de la răsărit este închinat Mântuitorului transfigurat. Pereții sunt împodobiți cu mozaicuri celebre. Întreaga construcție este înălțată recent pe ruinele altei biserici mai vechi.

Ne închinăm și ne reculegem în tăcere. Apoi cântăm troparul Schimbării la Față. La ieșire se apropie de noi un călugăr franciscan, anume Augustin, și ne întreabă: „Doriți să vă cânt Avve Maria?” Este bucuros că suntem din România. Și îndată se așează în fața unui mic armoniu în biserică, și cântă, cu o voce sonoră și melodioasă, cea mai frumoasă cântare bisericească pe care o au catolicii în cinstea Maicii Domnului. Ascultăm în tăcere glasul dulce al părintelui Augustin. Cântă acompaniat de armoniu, dar instrumentul nu reușește să egaleze vocea timbrată de tenor a părintelui Augustin. Omul, ca organ al Duhului Sfânt, se arată superior instrumentelor muzicale! La urmă, părintele Augustin, încântat că l-am ascultat cu emoție, ne mulțumește și ne însoțește binevoitor până la poarta mănăstirii. Ar cânta zilnic bucuros, dar nu are cine să-l asculte aici pe Tabor decât pelerinii străini și îngerii din cer!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 184-193)