M-a cuprins mâhnire mare și sufletul mi-e zdruncinat,

C-am trăit o viață-ntreagă dezmierdându-mă-n păcat.

N-am putut să iau aminte că dincolo-i Rai și iad,

Și din zi în zi pe mine mai adânc m-am afundat.

Mă mai zgâlțâia adesea Bunul Dumnezeu din cer,

Mă chema să-ntorc la Dânsul și nu mă lăsa să pier.

Câtă dragoste și milă ai avut spre robul Tău,

În viața mea pierdută de netrebnic nătărău?

Lacrimi dă-mi, de mângâiere, ca să-mi spăl sufletul meu,

Curățește-mi conștiința pe care am spurcat-o rău.

Ce voi da în schimb la toate câte Tu mi-ai dăruit?

Un ocean de lacrimi, Doamne, nu-mi ajunge la-nălbit

Ca să-mi spăl sufletul care Tu din cer mi-ai dăruit

Și pe care eu în viață tare rău l-am îngrijit.

Copil rău și îndărătnic am trăit pe acest pământ,

Înșelat de tinerețe, depărtat de Tatăl Sfânt.

Dar acum, la bătrânețe, mă rog cât mai am putere,

Iartă-mă pe mine, Doamne, și-mi dă stropi de mângâiere.

Simt și-mi văd căderea vieții întru care eu trăiam,

Și-mi cunosc înșelăciunea pocăinței ce-amânam.

Îmi ziceam adesea: lasă, mai târziu m-oi pocăi,

Nu gândeam că peste-o oră voi trăi sau voi muri.

Și mă-ntreb acum pe mine, cum voi sta în fața Ta?

Când vă vei chema la Tine, Doamne, ce răspuns voi da?

Lacrimile de căință îmi lipsesc din ochii mei

Iar viața-mi este petrecută încă cu cei răi.

Somnul nu-mi lipsește mie, iar mâncarea tot așa,

Bârfele și clevetirea, și nu scap de-a judeca.

Focul gheneei este aproape, iară iadul – tot așa.

Mă întreb pe mine însumi, oare cum le voi răbda?

Doamne ajută-mi, o, Iisuse, ca să mă îndrept și eu,

Și-mi îndreaptă mie pașii, ca să vin la sânul Tău.

Recunosc și-mi plâng păcatul întru care am zăcut.

Recunosc că în viață nu am vrut să Te ascult.

Pune, Doamne, peste mine, mâna și iertarea Ta,

Și-Ți făgăduiesc, Părinte, că de-acum Te voi urma.

Chiar dacă în viața aceasta am trăit nechibzuit

Rogu-Te și-mi cer iertare, ca să nu fiu pedepsit.

Gura iadului, adesea, pentru mine a fost deschisă,

Dar cu dragostea de Tată, ea a fost din nou închisă.

Inima îmi e zdrobită de durere și necaz.

Lacrimile îmi brăzdează fața și uscatul meu obraz.

Îți mulțumesc din suflet, Doamne, milei ce mi-ai arătat,

Căci din groapa cea adâncă, iarăși Tu m-ai ridicat.

Îți mulțumesc, Părinte Sfinte, și-am să fiu recunoscător

Restul vieții ce-nainte mi-a rămas pân’ am să mor.

Iar când moartea cea amară va veni ca să mă ia

Doamne, ai milă de mine și mă cheamă-n casa Ta. Amin.