Suprimând activitatea din zonele asociate resimțirii stresului, „creierul liniștit”, experiază stări lăuntrice pozitive. Astfel, pe cortexul celor care oferă bunuri materiale sau sprijin emoțional se activează aceiași centri care răspund la plăcerea indusă de dopamină și de oxitocină. Cea dintâi este un neurotransmițător al stării de motivație, satisfacție și răsplată, iar oxitocina, numită și „hormonul îmbrățișării”, creează și întărește legăturile de atașament. 

Și mai precis, cu ajutorul aparaturii performante de rezonanță magnetică, specialiștii au observat că nucleul caudat și nucleul accumbens s-au activat atunci când participanții au fost simpli martori ai donării sumei lor de bani către persoane nevoiașe, însă atunci când i-au dăruit ei înșiși, aceste zone au devenit extrem de active, creând starea de satisfacție.

Și mai interesant este faptul că atunci când persoanele generoase au decis să facă milostenie, s-a activat în mod specific sistemul de recompensă a creierului, legat de dopamină, mai mult decât în situația în care au primit ei înșiși bani[1]. Ba chiar „simpla amintire a faptelor de bunătate are efecte aproape echivalente cu înfăptuirea acestora, după cum a constatat un grup de cercetători din Japonia și din America de Nord, în sensul că dăruitorii erau mult mai fericiți chiar și prin numărarea, în gând, a faptelor bune, împlinite cu o săptămână înainte. Sau cum au concluzionat cercetătorii: „Atunci când îi faci cuiva o favoare, îți vei primi răsplata de mai multe ori, când te gândești la ea, în viitor”. 

Atitudinea binevoitoare, altruistă și milostivă, pe lângă activarea sistemului de recompense al creierului, stimulează producerea și infuzia de oxitocină în emisferele cerebrale, ceea se traduce în sentimente pozitive, precum dragostea, recunoștința, încrederea în sine[2]. 

Oamenii de știință, pe baza scanărilor creierului în momentele de generozitate, au identificat și vorbesc despre o „strălucire caldă”, difuză în întreg cortexul, ca urmare a sentimentelor pozitive resimțite în momentele de bunătate și dărnicie. Aceasta este, pe de o parte, o răsplată a faptei bune săvârșite, dar pe de altă parte, motivează la noi acte de milostenie[3]. 

Într-un limbaj mai accesibil cititorului obișnuit, Gary Chapman, în lucrarea sa, intitulată Iubirea ca mod de viață, descrie astfel efectele benefice ale iubirii față de aproapele nostru, manifestată în fapte de milostenie sau bunătate: „când facem fapte bune, în organism se elimină endorfinele, niște substanțe naturale cu potențial calmant; după săvârșirea unei fapte bune, avem un sentiment de euforie, urmat de o senzație de relaxare; faptul de a-i ocrotitori cu ceilalți poate reduce efectele negative ale bolilor și ale dezechilibrelor psihice de la nivelul organismului; s-a dovedit că, după ce săvârșim fapte bune, scăpăm de stările depresive, precum și de sentimentele de agresivitate și de izolare; din acest motiv, după ce-i facem cuiva un bine, problemele de sănătate cauzate de stres tind să dispară; după ce săvârșim o faptă bună, efectele benefice asupra sănătății organismului și starea de relaxare care ne învăluie persistă ore sau chiar zile întregi, prin rememorarea acțiunii respective; s-a dovedit că faptul de a ne gândi la binele unei persoane cu care avem o relație bună întărește sistemul imunitar; actele de altruism influențează pozitiv respectul de sine, optimismul de care dăm dovadă și sentimentul de satisfacție față de propria persoană[4]. 

Așadar, și în mod paradoxal, dacă simpla gândire la o bancnotă, alterează starea de bine psihic, inclusiv la persoanele extrem de bogate și care nu ar trebui să simtă anxietate din cauza sărăciei, amintirea unei fapte bune, de generozitate și dărnicie, dă sentimentul de solidaritate și comuniune, de iubire și jertfelnicie, motivând și îndemnând la alte gesturi de același fel, dar tot mai înalte și tot mai bogate. Sau, precum au măsurat oamenii de știință, atunci când facem o faptă bună în favoarea aproapelui, starea noastră de împlinire sporește cu 44%!