Oare ce-i unește pe toți?

Pelerini veniți din toate colțurile țării, dar și mulți ieșeni, au „resuscitat” în această seară inima orașului situat pe cele șapte coline și au umplut-o de lumina curată a lumânărilor. Știam că zi de zi, de la primele ore și până seara târziu, Catedralei Mitropolitane din Iaşi îi trec pragul sute de pelerini. Oameni de toate vârstele, din sate și orașe, vin mereu aici să se închine, dar astăzi am realizat că Sfânta, ca o „vrednică mijlocitoare către Domnul” , îi atrage pe cei ce caută un refugiu din lumea modernă, care și-a rătăcit morala și s-a desprins de temelia spiritualității autentice. Fie că provin din regiuni îndepărtate ale țării, fie că există diferențe substanțiale de vârstă între ei, că sunt bogați sau săraci, pelerinii sunt uniți de o nădejde comună. M-a impresionat fericirea celor două fetițe gemene, Ana și Ioana, care așteaptă cuminți să ajungă la racla cu sfintele moaște și care, la cei șase ani, ar putea da multora o lecție de răbdare, refuzând astăzi micul dejun, pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Nu e nimic iresponsabil în toată strădania aceasta, pentru că mama lor îmi spune că știe, având experiența anilor precedenți, ce haine să pună în bagaje pentru ca fetițele să fie bine apărate de frig.

Speranță și fericire

Unii cer Sfintei Parascheva, Sfintei Maria Magdalena cea Întocmai cu Apostolii și Sfântului Ioan Gură de Aur rezolvarea problemelor care îi apasă, ori măcar răbdarea de a le primi și trăi pe toate astfel încât să aibă folos sufletesc. Căci, așa cum mărturisea Sfântul Ioan Gură de Aur, „pentru cei drepţi, răbdarea în suferinţă este o cunună strălucită, care luceşte mai luminat decât soarele”.

Alții au revenit la Iași mânați de bucurie, cu scopul de a-i mulțumi Cuvioasei pentru ajutorul dat, plecând de lângă baldachin cu un fir de busuioc ținut strâns în mână, dar și cu un fir de speranță, păstrat pentru totdeauna în suflet ‒ acela că ocrotirea Cuvioasei Parascheva nu-i va lăsa orfani. Glasul clopotelor și un „Sfinte Dumnezeule” se auzea pretutindeni, străpungând pătrunzătoarea ploaie de octombrie.

Fiecare om a adus cu el în această seară un mesaj, o poveste și, pentru mine, orice poveste de pe „Calea Sfinților” înseamnă o lecție.

Fiecare om a adus cu el o poveste și o lecție de viață. Simt că am învățat o lecție a răbdării și a recunoștinței de la doamna Maria din Timișoara, care a venit anul acesta să-i mulțumească Sfintei Cuvioase Parascheva: „Grație rugăciunilor ei, a inimii ei imense care simte durerile noastre și le alină, pot să merg astăzi alături de ea și să cânt Apărătoare Doamnă, chiar dacă e frig, căci mereu Sfânta mă va aștepta plină de căldură. Mă așteaptă să-i las ei sufletul meu încărcat de griji și mă trimite acasă liniștită. Nu pot să nu vin. Conștiința mă îndeamnă să-i mulțumesc Sfintei și să o vizitez în fiecare an de ziua ei. Voi veni aici și la anul, să-i fiu recunoscătoare pentru toate câte ne-a dat nouă, să o strâng de mână și să o rog să ne poarte de grijă în continuare”.

Pe urmele Sfintei Parascheva, pe „Calea Sfinților”

Cu un pahar de ceai fierbinte în mână, Maria, din Roman, îmi spune că în urmă cu vreo șase ani a fost internată la neurochirurgie: „Am fost operată pe creier și după operație îmi pierdusem orice putere, conștientă fiind de gravitatea bolii. Doctorul încerca s-o obișnuiască pe mama cu ideea că nu voi mai fi, convingând-o că singura speranță este puterea și ajutorul lui Dumnezeu. După o săptămână, pe 14 octombrie, învingând o furtună năpraznică, mama a reușit să ajungă la racla sfintei și s-a rugat pentru însănătoșirea mea. De atunci, sănătoasă fiind, vin în fiecare an să mulțumesc Cuvioasei Parascheva pentru că a fost atât de bună cu mine. Iată că astăzi m-a învrednicit bunul Dumnezeu să particip și la procesiune”.

Am credința că Sfânta aude, la fel, rugăciunea fiecăruia, dăruind tuturor celor ce așteaptă pe „calea cea strâmtă” fie bucurii și împliniri imediate, fie cununi ale răbdării, făgăduindu-le că rugămințile lor nu au fost în van, ci se vor îndeplini, fără îndoială, într-o altă noapte a învierii tuturor speranțelor.

Cei care au ales să fie aseară pe „Calea Sfinților” sunt martorii unei bucurii care copleșește și luminează până în adâncul sufletului. Singura condiție este să vrei să fii aproape, să te conectezi la acest izvor de binecuvântare și hrană pentru suflet.

A stat ploaia și pelerinii se îndreaptă către casă. Și gândul care îmi rămâne în minte este că în fiecare duminică, la Sfânta Liturghie, noi mergem într-un pelerinaj spre Ceruri. Nu mergem singuri, ci îi avem alături pe Sfinți, iar drumul îl cunoaștem. L-am învățat într-o seară ploioasă de octombrie, pe „Calea Sfinților”.