Prin smerita sa cugetare, vameșul a fost mai presus decât fariseul trufaș (Luca 18, 10 ș.u.). Mai bună e necăsătoria, da, mai bună; dar dacă se amestecă cu lumea și e pământească, e mai rea decât o căsătorie cuminte. Înaltă e viața celor ce petrec în neagoniseală prin munți, dar adeseori îngâmfarea îi prăvălește jos și pe ei. Căci nemăsurând virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori în inimă o înfumurare lipsită de judecată și adeseori cu mintea înfierbântată, asemenea unor mânji focoși, își poartă piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului.

De aceea, fie ridică-te cu aripi ușoare, fie rămâi jos și aleargă în siguranță, ca nu cumva din pricina greutății tale, aripa să se îndrepte spre pământ și să cazi, înălțându-te, cu cădere vrednică de milă. O navă mică, dar strânsă bine în piroane, duce o mai mare încărcătură, decât una neîncleiată bine.

Strâmtă e calea care duce spre poarta dumnezeiască (Matei 7, 14), dar multe cărări duc spre acea singură cale. Unii, pe care firea îi apleacă spre cele de aici, merg pe una, alții merg pe alta, ținându-se numai de cea strâmtă. Nu tuturor le place aceeași mâncare, nici creștinilor nu li se potrivește o singură viață. Pentru toți însă cel mai bun lucru sunt lacrimile, nedormirea și ostenelile, ținerea în frâu a turbării patimilor înspăimântătoare, alungarea săturării, punerea sub mâna cea puternică a lui Hristos și tremurarea de ziua care va să vină. Dacă vei străbate până la capăt calea desăvârșirii, nu vei mai fi muritor, ci ceresc.

(Sfântul Grigorie de Nazianz, Poeme autobiografice, în Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz – Teologul și epoca sa, Ed. Deisis, 2002)