Numai dreapta credință este temei și izvor de smerenie. Orice altă credință e produsul mândriei. „Smerita cugetare nu e disprețuirea cunoștinței, ci o cunoaștere a harului și a milei lui Dumnezeu”. De aceea, numai cei ce cred în Dumnezeul Cel adevărat, Care S-a coborât din iubire până la noi, pot primi harul smeritei cugetări. Dar aceasta nu înseamnă o disprețuire a cunoștinței de noi înșine. Fără această cunoștință de noi înșine suntem mândri și nu primim harul. Smerita cugetare, deși e din har, mai degrabă ne adâncește cunoștința de noi înșine și aduce în noi adevărata cunoaștere a noastră.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 611 la Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoințe, în Filocalia IX, traducere din grecește, introducere și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2002, p. 294)