Ziua Internațională a Copilului vine. Și trece. Mâine... este deja istorie. Dar pruncii noștri trăiesc și după 1 iunie. Bucuria lor este memoria prezentului, este viața plină de zâmbet, candoare și sinceritate. Însă, istoria nu se poate separa de realitatea zilei.

Tot memorie a prezentului, orientată spre viitor, este și copilăria furată de arme, de război, de lipsa apei și a hranei, a medicamentelor esențiale – pentru foarte mulți copii, despre care parcă nici nu vrem să auzim.

1 iunie! Desenele pe asfalt sunt istorie. O istorie a unor copii care au crescut cu cheia de gât, în fața blocului, numărând dopuri de plastic… Copilăria trăită cu visuri şi bucurii bazate pe jucării simple și povești nemuritoare, în care lupta cu zmeul, prietenia cu Harap-Alb şi cu Ileana Cosânzeana erau mai presus de desenele animate... Ne bucuram de o ciocolată chinezească, de o portocală sau de o banană încă verde… O copilărie în care am învățat responsabilitatea. Când îi povestesc fiicei mele, de cinci anișori, că eu la vârsta ei aveam responsabilitatea de a paște bobocii sau de a păzi puii de găină, ca să nu îi ia țarca, se uită ciudat la mine!

Așa este, contextul social, cultural, economic, toate s-au schimbat. Nu mai avem curajul să ne lăsăm copiii singuri, nici măcar în fața blocului. Zilele trecute am văzut un tătic care mergea la școala aflată la doar câteva sute de metri de casă, ducându-și de mână domnișoara, elevă de clasa a VII-a!

Spun doar că astăzi e un pic diferit. Că odraslele noastre trăiesc o altă copilărie şi că văd lumea altfel. Sau poate că deschid ochii către o altă lume, o lume a telefoanelor mobile, a calculatoarelor, a tabletelor, a internetului și a online-ului. Din punct de vedere sociologic, fericirea copiilor este pe primul loc în dorințele părinților. Deci, scopul este același, s-au schimbat doar mijloacele prin care vrem să obținem starea de bine a copiilor noștri. Dăm totul pentru binele lor cu gândul că, poate așa, vom putea compensa timpul pe care nu avem ocazia să îl acordăm lor.

Sigur, ne-am dori mai puțină tehnologie și mai multă libertate, dar contextul, bată-l vina!… Ce să-i faci, dacă e mai simplu să-i dai tableta sau telecomanda, decât să te învoiești de la serviciu sau să ai curajul să-i zici șefului că vrei să pleci astăzi cu două ore mai devreme, că vrei să stai și tu de vorbă cu odrasla!?

Dacă noi ne căznim din pricina timpului acordat copiilor și cheltuim oricât pentru bunăstarea lor, credem că lumea este aproape perfectă. De ce? Pentru că psihologia ne recomandă teoria „spațiului vital”. Dincolo de ușa apartamentului, dincolo de copiii din dotare, nu mai este „treaba noastră”.

Africa – o copilărie cu zâmbet amar

Goba – sud-vestul Etiopiei. De peste nouă ani, aici nu a fost nicio picătură de ploaie… nici măcar de rouă… Mulți și-au luat casa în spate și au plecat spre nord. Dar, și mai mulți au rămas lângă vatră. Kassa – Ioan pe limba noastră – are cinci ani. Trage după el o cutie de carton. Din dopuri de pet-uri, cutia are și roți – o mașină în toată puterea cuvântului! Este fericit cu mașinuța lui închipuită. Este fericit, pentru că trăiește. Conform organizaţiei World Vision, circa 8 milioane de copii africani mor anual. Peste 4.000 de copii africani îşi pierd viaţa în fiecare zi, din cauza faptului că beau apă infestată, nu au canalizare şi suferă din lipsa igienei.

Chiar dacă noi întoarcem capul, în anul 2015 încă mai există copii sclavi! Pe plantațiile de ciocolată… Peste 300.000 de mii de copii muncesc în fiecare an pe plantaţiile de cacao din Ghana şi Coasta de Fildeş. Aproximativ 75% din producţia mondială de cacao provine din Africa de Vest, în special de pe Coasta de Fildeș şi din Mali. De aici, ea este exportată către iubitorul de ciocolată din Europa și America. Pentru fiecare pătrățică, un copil a fost tratat precum un animal, a fost biciuit și trimis la cules... pentru că este vândut de către părinți stăpânului cu plantație… Nu cumva 1 iunie este valabil și în Africa?

Siria – patria copiilor „scuturi umane”

După trei ani de conflict, Siria este acum unul dintre cele mai periculoase locuri de pe pământ pentru un copil, avertizează cel mai recent raport al UNICEF. Numărul copiilor afectați de războiul civil este estimat la 5,5 milioane. Statul Islamic recrutează băieții la numai 12 ani, pentru a participa la război. Informațiile prezentate în raportul Open Doors demonstrează, cu exemple, că majoritatea copiilor sirieni răpiți sunt folosiți pe post de „scuturi umane”, iar alții sunt violați de către mujahedini. Al Jazeera titra, pe 1 iunie 2015, că luptătorii Statului Islamic au primit „binecuvântarea” de la liderii lor spirituali de a-și satisface poftele și cu băieții răpiți, în lipsa femeilor!

Myriam primise o ciocolată de la soldați și o mânca liniștită, așezată pe o piatră. Curioși, jurnaliștii au întrebat-o despre tabără, despre condițiile precare de viață, dacă își mai amintește de casa din Siria, de biserica la care mergea, de școală și de prieteni. La toate a răspuns limpede și la obiect, fără prea multe sentimentalisme. I-a blocat pe jurnaliști cu un sigur răspuns. „Mă rog la Dumnezeu ca teroriștii să fie iertați”. Nu sunt cuvintele unui luptător jihadist sau ale unui musulman radical, ce ar putea să se roage pentru frații lui care, în numele credinței, seamănă teroare. Sunt cuvintele unei fetițe creștine – Myriam, din Qaraqosh. O copilă care a gustat din prea plin și de prea de mică din amarul exilului.

Concluziile sun greu de închegat. Care ar fi mesajul general al acestor rânduri?

Când ne căznim să cumpărăm nu știu ce gadget-uri pruncilor noștri, să ne gândim că sunt copii care nu își permit o apă sănătoasă de băut. Pe ei, cei de departe, nu îi vom ajuta prea mult – însă pe ai noștri, cu siguranță. Când vor pune capul pe pernă, poate o să se gândească la cât sunt de norocoși că au o școală, un pat, o masă, un frigider plin de bunătăți și adidași de firmă – când aproape 37% din populația globului umblă încă desculță!