Obiceiul ce rezultă dintr-o repetare continuă a păcatului devine în sufletul omului o stare „firească", prinzând atâta putere încât nimeni nu mai este în stare să-i reziste: puterea lui a copleşit până şi legea naturală. Prin urmare, atunci când în noi împărăţeşte un viciu, noi ne predăm lui devenindu-i robi. Voinţa liberă şi-a pierdut definitiv independenţa. Omul şi-a abandonat voinţa liberă, de aceea puterea voinţei lui se dovedeşte slabă şi neputincioasă să lupte împotriva viciului, fiecare încercare de redobândire a libertăţii pierdute dovedindu-se zadarnică. Lupta face ca această slăbiciune să se vădească şi mai mult. Persoana care a fost cucerită de patimă acţionează, se comportă şi îndeplineşte totul ca o slugă, ca un subordonat.

(Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă şi spovedanie, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 23)