Omul este menit să nu se oprească din drumul spre Cer

Vorbim de Dumnezeu care miluieşte; şi noi trebuie să miluim. Vorbim de Dumnezeu care are răbdare cu noi; şi noi trebuie să avem răbdare cu alţii. Vorbim de Dumnezeu care-I iubitor de oameni; şi noi trebuie să fim iubitori de oameni.

Vorbim despre Bunul Dumnezeu, ne raportăm la Bunul Dumnezeu, dorim să fie buni oamenii din jurul nostru, ne silim să fim noi înşine buni, numai că lucrul acesta nu vine de la sine. Adică, omul este o fiinţă făcută de Dumnezeu în aşa fel încât să nu se oprească niciodată din înaintare. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni, vorbeşte despre o luptă hotărâtă pentru bine, pentru înaintare, se prezintă pe sine ca pe un alergător în stadion. Şi în Epistola către Efeseni vorbeşte despre armele Duhului, despre mijloacele de îmbunătăţire sufletească, aşa că chestiunea aceasta a depăşirii este o chestiune esenţială în viaţa fiecărui om şi în viaţa fiecărui creştin.

În limba greacă, cuvântul om este exprimat prin antropos, şi antropos înseamnă privitor în sus; deci omul este o fiinţă care priveşte în sus. Are poziţie verticală şi, în această poziţie fiind, priveşte de sus, spre celelalte vieţuitoare de pe pământ şi priveşte în sus, către Dumnezeu, Creatorul lui.

În Sfânta Scriptură se spune că omul a fost alcătuit de Dumnezeu după chipul lui Dumnezeu şi că are drept ţintă asemănarea cu Dumnezeu. De la chip se ajunge la asemănare, adică tot ce are omul pozitiv în el este ceva ce îi dă posibilitatea să înainteze şi să devină, cu atributele pe care le ştim noi în legătură cu Dumnezeu, dintre care bunătatea este chestiunea de căpetenie.

Vorbim de Dumnezeu care miluieşte; şi noi trebuie să miluim. Vorbim de Dumnezeu care are răbdare cu noi; şi noi trebuie să avem răbdare cu alţii. Vorbim de Dumnezeu care-I iubitor de oameni; şi noi trebuie să fim iubitori de oameni. Toate lucrurile acestea se realizează după un plan, după o rânduială, pe baza unor principii pe care trebuie să le avem în vedere. Şi nu vin de la sine. Adică, noi nu suntem nişte visători ai Împărăţiei lui Dumnezeu – spunea Părintele Arsenie –, ci suntem nişte ostenitori pentru Împărăţia lui Dumnezeu, cea din noi şi cea din afară de noi.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, pp. 7-8)