Odată, văzând bătrânul unele surori cârtind în mănăstire, le-a zis: 

– Faceţi ascultare, maicilor, fără cârtire, ca lui Dumnezeu. Aceasta este călugăria. Dacă nu, râde diavolul de voi şi vă câştigă el.

Altădată, văzând o călugărită vorbind de rău pe stareţă, i-a zis: 

– Tu cine eşti, care judeci pe slujitoarea lui Dumnezeu? Ea, Domnului stă sau cade. Şi va sta, că puternic este Dumnezeu să o sprijinească. Se cade însă şi slujitoarei Domnului - stareţei - a fi împodobită cu toate virtuţile evanghelice, zidite pe temelia smereniei, judecând cu nepărtinire şi cu îndelungă răbdare, „ca să ia plata chemării de sus”.

Zicea părintele Vichentie către o călugăriţă din Agapia Veche, care voia să aducă pe oameni cu sila la pocăinţă: 

– Maică Evsevie, pentru ce nu te ţii de învăţătura Sfintei Evanghelii, care spune aşa: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl” (Ioan 6, 44)? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage şi nu-l mişcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Aşa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El. Degeaba te frămânţi, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.

Zicea iarăşi către aceeaşi călugăriţă: 

– Ai jurat răbdare? Rabdă! Nu căuta ce fac alţii, că Dumnezeu voieşte să cauţi de sineţi. Ce vrei? Să mântuieşti cu forţa pe om? Ai uitat ce i-au făcut călugării Sfântului Simeon Noul Teolog? Cum l-au dat afară din mănăstire? Rabdă, deci, şi nu te pune împotriva lui Dumnezeu.

Altădată, iarăşi i-a zis bătrânul: 

– Căutând la ceea ce fac alţii, greşeşti. Nu te rătăci, vrând să îndreptezi pe alţii. Ci vezi de tine, că pentru tine ai jurat. Are Dumnezeu grijă de fiecare.

Zicea iarăşi aceleiaşi călugăriţe: 

– Nicăieri nu vei putea sta, nici vei avea pace să te mântuieşti, de nu vei tăcea ca mortul şi nu vei răbda până la sânge. Că, de te ocupi să mântuieşti pe alţii, te uiţi pe tine.

Zicea iarăşi părintele Vichentie: 

– De câte ori pârăşti pe fratele tău, de atâtea ori calci Evanghelia care îţi arată pe Domnul răstignit.

Zicea către aceeaşi călugăriţă: 

– Dacă toată viaţa sfinţiei tale nu te vei hotărî ca pe toţi şi pe toate să-i crezi sfinţi şi sfinte, nu te poţi mântui şi degeaba mai stai în călugărie. Eu cred din inimă că toţi sunt sfinţi şi sfinte şi că Dumnezeu îi mântuieşte şi îi sfinţeşte aşa cum eu nu pot pricepe, nici sfinţia ta!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 574-575)