Dumnezeu există, şi Judecata şi răsplata şi Împărăţia şi iadul. Faţă de Dumnezeu să ai dragostea fiului, faţă de aproapele inima mamei şi faţă de cuvântul tău inima judecătorului. Omul este părtinitor, nu însă şi Dumnezeu: „La Dumnezeu nu este părtinire” (Romani 2, 11). Diavolul seamănă, însă Dumnezeu seceră.

Bunul Dumnezeu ne poartă de grijă, mai întâi pentru viaţa cealaltă şi după aceea pentru aceasta. În toate să-L vedem pe Dumnezeu. Omul sfânt ne întăreşte prin pilda lui sfântă. Păcătosul ne opreşte prin căderea lui, ne pune frâu. Ne pune oprelişte, nu ca să nu cădem din nou în ochii altora, ci ca să nu-L întristăm pe Dumnezeu. Dacă omul Îl iubeşte pe Dumnezeu, dacă recunoaşte marea Lui jertfă, binefacerile Lui şi se sileşte pe sine să urmeze sfinţilor, prin discernământ repede se sfinţeşte. Este de ajuns să se smerească, să-şi conştientizeze josnicia şi marea nemulţumire pe care a arătat-o faţă de Dumnezeu. Omul priveşte la faţă, pe când Bunul Dumnezeu la inima omului. Ca Dumnezeu să devină totul în viaţa ta trebuie ca tu să devii nimic.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 113-114)