Fiindcă Biserica din Ierusalim avea mai mulţi preoţi, pe cât se pare, toţi scriitorii vechi bisericeşti îl menţionează drept cel dintâi episcop pe Iacob, ruda Domnului. Ieronim şi Eusebiu spun că el a fost hirotonit îndată după Patima Domnului, de către Apostoli, dar Canoanele Sfinţilor Apostoli, Sfântul Ioan Gură de Aur, Epifanie şi alţii întăresc faptul că a primit episcopia de la Însuşi Domnul. Iar pe Iacob, care a răbdat moarte mucenicească, l-a urmat Simeon al lui Cleopa, care este pomenit în Evanghelie. Iar cel dintâi episcop al Antiohiei se spune că a fost Euodie şi împreună cu el, Ignatie, ambii primind harul arhieriei de la Sfinţii Apostoli şi ambii fiind numiţi, pare-se, episcopi ai Antiohiei în acelaşi timp. Dar pentru ca lucrarea lor episcopală să nu întâmpine conflicte, Sfinţii Apostoli au avut grijă ca pe unul dintre ei să îl pună episcop al comunităţii creştine dintre iudei, iar pe celălalt din neamuri. Cu toate acestea însă, această părere a criticilor, care, de altminteri, era inteligentă şi plină de bun simţ, este contrazisă ca falsă şi neîntemeiată de către Eusebiu, care afirmă în mod explicit că unul l-a urmat pe celălalt, unul primind cea dintâi episcopie, iar celălalt pe cea de-a doua în şirul episcopilor, şi tocmai în aceasta constă ordinea succesorală a Bisericii.

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre preoție, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 51)