Să nu ne închipuim că dacă vine cineva la spovedit și-și spune păcatele trebuie neapărat să i se ierte pentru că le-a mărturisit. Dacă rămâne în ele, și sunt destui care rămân în ele, aceia nu pot primi iertare de la Dumnezeu, de la oamenii lui Dumnezeu, de la preoții rânduiți să dea iertare de păcate.

Păcatele nu se povestesc, ci se spovedesc. Să nu vă spuneți păcatele oamenilor care nu le pot purta!

Așa cum în lumea aceasta sunt corpuri solide, corpuri lichide și corpuri gazoase, adică materia se arată în trei chipuri: solid, lichid și gazos, adică cum e pământul, cum e apa și cum e aerul, tot așa și păcatele au trei forme de existență. Se arată în trei feluri. Cum? În gând, în cuvânt și în faptă.

Antim Ivireanul are o predică în care spune că sunt păcate care se fac din rea voință, sunt păcate care se fac din neputință și sunt păcate care se fac din neștiință. Și zice el, că se iartă păcatele din neștiință și din neputință, dar nu se iartă păcatele din rea voință.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 104)