În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu… (Luca 8, 10)

Preacucernici părinți,

Iubiți frați și surori împreună rugători,

În această duminică s-a citit la Sfânta Liturghie, din Evanghelia după Luca, Parabola Semănătorului.

Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că Semănătorul a ieșit să semene sămânța sa. Și semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. (Luca 8, 5). Această sămânță, de lângă drum, sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască (Luca 8, 12).

O altă sămânță a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală (Luca 8, 7)… Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă (Luca 8, 13).

Și altă sămânță a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o (Luca 8, 7). Sămânța căzută între spini, ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc (Luca 8, 14).

Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit (Luca 8, 8). Aceasta de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare (Luca 8, 15).

Preaiubiții mei,

Semănătorul își aruncă semințele cu mare râvnă și generozitate. Noi suntem cei care hotărâm, cei care decidem ce facem cu aceste semințe de viață veșnică sădite în inimile noastre. Le lăsăm furate de grijile vieții, le îngrijim doar superficial, ducând o viață creștină la suprafață, fără a ne schimba viața adânc, radical? Sau aceaste semințe le facem roditoare? Aceste semințe noi le putem face roditoare cu adevărat, ducând o viață deplin duhovnicească, o viață integral dedicată lui Dumnezeu.

Să luăm aminte, căci Semănătorul cel bun este Unul Singur. Mulți semănători au ieșit, mai ales în aceste vremuri, să arunce semințele învățăturilor lor în inimile oamenilor și să le ducă la robia cea sufletească. Mediul în care trăim este cu adevărat propice pentru semințele cele rele, și nu pentru semințele Adevărului dumnezeiesc. Însă, cu ajutorul harului Preamilostivului Dumnezeu, cu care ne împărtășim în Biserică, la Sfânta Liturghie și la toate Tainele care se săvârșesc aici, putem să smulgem din inimile noastre neghinele acestei lumi și să facem să dea rod semințele cele bune ale Marelui Semănător, ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Fiilor sufletești, mai cu seamă la scaunul Spovedaniei, le dau îndemnul să citească un fragment din Sfânta Scriptură în fiecare zi, cu precădere din Sfintele Evanghelii. Și unii dintre frații și surorile noastre îmi spun: bine, bine, părinte episcop, citim în fiecare zi din Sfânta Evanghelie, însă nu reușim să punem în practică învățăturile pe care le primim din Sfintele Scripturi. Însă, așa cum ne îndeamnă Sfinții Părinți ai Bisericii îi îndemn și eu, să stăruiască în lucrarea cea bună și să se ridice la viața cea nouă. Fiindcă astăzi sau mâine sau în altă zi sămânța cea bună, chiar dacă uneori cade pe drumul bătătorit și plin de buruieni, uneori ajunge pe minusculul petec de sol fertil al inimii noastre și poate să dea rod spre mântuire. Deci, să nu ne deznădăjduim și să ne împărtășim neîncetat din cuvântul Evangheliei, fiindcă acest cuvânt poate să cadă în cele din urmă și pe acest minuscul petec de sol fertil al inimii noastre.

O avem în sensul acesta, ca pildă, pe Sfânta Parascheva, pe care am sărbătorit-o ieri. Era o copilă, era o copiliță și se afla la biserică și auzea în Evanghelie citindu-se îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34).

Și cu o dragoste adâncă față de Mirele Bisericii, a lăsat cele trecătoare pentru cele netrecătoare și s-a dedicat integral Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Urmând-o pe Maica Domnului care este floarea feciorei și care este asemenea lunii între stele, Cuvioasa Parascheva a devenit una dintre stelele strălucitoare de pe bolta cerească. Ea se află în ceata fecioarelor înțelepte care, în frunte cu Maica Domnului, îl urmează pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A strălucit și strălucește în Domnul Sfânta Cuvioasă Parascheva, arătându-ne că, iată, Cuvântul poate să cadă pe pământul cel bun și să dea rod spre viață veșnică.

Am amintit și ieri (de praznicul Cuvioasei Parascheva, în biserica parohiei românești din orașul suedez Borås), în cuvântul de învățătură, despre cele două fetițe care s-au născut în chip minunat în ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva, fiind salvate de Cuvioasa de la boală și moarte.

În urmă cu nouă ani, fiind la începutul slujirii mele arhierești, m-am alăturat și eu pelerinilor de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, fiind însoțit de unul dintre ucenici. În ajunul prăznuirii, lângă racla Sfintei Cuvioase, ucenicul meu a primit cu mare bucurie vestea nașterii primului său copilaș. Nu se așteptau ca primul copilaș, o fetiță, să se nască chiar în ajun de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Cu multă bucurie m-a îmbrățișat aducându-mi vestea cea bună a nașterii primului lor copilaș. După câteva ore, a venit foarte abătut, atât de abătut încât n-a putut să mai spună niciun cuvânt. M-a îmbrățișat iarăși și a început să plângă cu suspine. Mi-am dat seama că fetița era în primejdie. Am întrebat și mi-a răspuns că da. Medicii erau neîncrezători fiind convinși că fetița nu va supraviețui fiindcă i-au depistat o boală foarte gravă. Am trimis de urgență un preot să o boteze și i-am spus: Fiule, haide să nu deznădăjduim, să ne punem toată nădejdea în Domnul, fiind lângă Domnul, în biserica Lui și mai cu seamă în această ambianță duhovnicească. La această mare sărbătoare, să îngenunchem împreună lângă racla Cuvioasei și să-i cerem ajutorul. El și-a luat un legământ atunci: fetița va purta numele Cuvioasei Parascheva. Și i-am spus: dacă fetița va purta numele Cuvioasei, ea va mijloci stăruitor înaintea Domnului și fetița va supraviețui. Ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu (Luca 18, 27).

Și, într-adevăr, fetița a supraviețuit. Acum are 9 anișori și aduce laudă neîncetat Cuvioasei, Binefăcătoarei ei, căreia îi poartă numele și îi urmează viața.

Iar anul trecut s-a întâmplat să fiu tot lângă racla Sfintei Cuvioase în ajun de sărbătoarea ei. Mi-a venit o veste tristă tocmai de la Stockholm. S-a născut prematur primul copilaș într-o familie tânără, binecredincioasă, din comunitatea noastră românească din capitala Suediei. Tatăl m-a înștiințat că s-a născut prematur, însă și cu niște probleme de sănătate de așa natură încât medicii erau convinși că fetița nu va supraviețui. Am întrebat, fiind în ajun de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva: oare ce nume îi veți da? Și ei au răspuns: cu siguranță numele Cuvioasei, fetița se va numi Parascheva! Desigur, a fost botezată de urgență, am înmulțit rugăciunea, însă medicii care o aveau în grijă erau tot neîncrezători. M-am întors și eu de la Iași la Stockholm și am vizitat-o pe fetiță la spital și vă spun că trupșorul ei era aproape în totalitate străpuns de fire și de branule, fiind conectat la aparate. Însă fetița se lupta să supraviețuiască, simțind rugăciunea noastră, fiind acum și botezată. Părinții și-au înălțat ochii spre ceruri, cerând ajutor de la Domnul prin mijlocirile Maicii Domnului și a Sfintei Cuvioase Parascheva și ale tuturor Sfinților care se roagă neîncetat pentru noi. Și a făcut Domnul și de această dată o minune prin rugăciunile Cuvioasei Parascheva. Unul dintre medicii secției a plecat pentru o săptămână zicând că atunci când se va întoarce nu va mai găsi fetița în viață. S-a întors după o săptămână și fetița era mai bine, și tot mai bine, în așa fel încât i-am completat Botezul de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, iar acum sărbătorește un an de viață. E frumoasă și veselă și primește Sfânta Împărtășanie în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie.

Eu am fost în țară în aceste zile, participând la lucrările Sfântului Sinod și am pregătit o icoană pictată cu chipul Sfintei Parascheva, (pe care i-am oferit-o micuței), pentru a sărbători și a aduce mulțumire Preabunului Dumnezeu pentru că ne-a dăruit-o pe Cuvioasa Parascheva, pe care noi o numim și Sfânta Vineri – deoarece Paraschevi, în limba greacă, înseamnă vineri. Noi românii o numim pe românește: Sfânta Vineri, fiind una dintre Sfintele atât de dragi nouă, românilor, și pentru faptul că moaștele sale au fost aduse în anul 1641, de evlaviosul domnitor Vasile Lupu, în cetatea Iașilor, Sfânta devenind nu doar ocrotitoarea Iașilor și a Moldovei, ci protectoarea tuturor românilor și tuturor ortodocșilor depretutindeni. Știm aici, din diaspora, că toți ortodocșii au mare evlavie la Sfânta Cuvioasă Parascheva, și se organizează chiar de aici, din Scandinavia, pelerinaje din comunitățile românești, grecești și sârbești, la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

Mulți dintre noi, chiar și bărbați, poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva. S-a născut un copilaș, tot în apropierea sărbătoarei Cuvioasei, și părinții au hotărât să-l numească Paraschiv, acest nume fiind întâlnit frecvent în onomastica românească.

Și bunica mea s-a numit Parascheva. Avea mare evlavie la Cuvioasa căreia îi purta numele. Bunica mea sau tâna, cum se zice la noi,  tâna – de la bătrâna – nu știa carte, așa cum nu știau multe mame și bunici și bunice carte, din vechiul sat românesc. Nu știa carte buna mea, dar era plină de credincioșie și smerenie, fiind înaintată în cultura cea adevărată a Duhului Sfânt. Îl căuta pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe toți Sfinții cu propriile sale cuvinte. V-am mai împărtășit, cu prilejul altor slujiri, rugăciunea Crucii și alte rugăciuni în versuri pe care le-am învățat în copilăria mea din satul meu natal de la poalele Munților Țibleș.

Să știți că am învățat de la tâna Parascheva și o rugăciune închinată Sfintei Parascheva sau Sfintei Vineri. Am să vă rostesc doar un fragment din această rugăciune care este mai lungă:

Vineri, vinerea,

Doamnă tinerea,

La inimă frumușea,

Sfântă Vineri,

Cădelnița lui Hristos,

Să-mi fi mie de folos!

Rogu-mă cu rugă, rugată,

Cu inima plecată,

Către Sfânta Vineri

Și Maica Preacurată,

Doamne, ajută

Și mă iartă!

Ce frumos o numeau bătrânii, în cuvintele lor simple, pe Sfânta Vineri, Doamnă tinerea, fiindcă ea de copiliță s-a închinat Mântuitorului Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Și mai spunea că avea inima frumușea, fiindcă L-a primit în inima ei și L-a zăvorât acolo pentru totdeauna pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, alăturându-se fecioarelor înțelepte ale Bisericii.

Și noi, asemenea bătrânilor din vechiul sat românesc, ar trebui să avem mai multă simplitate a inimii și să căutăm cu mai multă ardoare la fața Domnului, cerând ocrotirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor Sfinților.

Cu această nădejde mergem înainte, ne deschidem inima noastră, primind pe pământul cel bun și fertil, Cuvântul dumnezeiesc întru bucuria mântuirii. AMIN!