Eram prin 1994 când l-am cunoscut pe părintele Hrisostom Dănilă de la Mănăstirea Bucium. Preafericitul Daniel era mitropolit la Iași pe vremea aceea, iar eu aveam ascultare la reședința mitropolitană. Înaltpreasfințitul a hotărât să stea câteva zile la Mănăstirea Bucium, unde se retrăgea adeseori, fugind de agitația orașului. Din îndatoririle pe care le aveam făcea parte și aceea de a-l însoți atunci când pleca undeva pentru mai mult de o zi. Mergeam ori eu, ori colegul meu de „suferință”, părintele Sofian. Acum era rândul meu.

Pentru că eram destul de nou în această ascultare, Înaltpreasfințitul m-a pus să scriu la mașină Psalmul 50 în limba engleză. Ca să vadă și cum scriu, și cum stau cu engleza. Cu viteza de scriere nu aveam probleme, dar nu citisem niciodată psalmi în engleză, așa că traducerea era cam din topor. La un moment dat, intră un călugăr în vârstă, îmbrăcat foarte simplu, dar curat. Avea privirea vioaie, fața zâmbitoare și se mișca fără zgomot, ca o pisică. „Părinte, ia veniți încoace să vedeți ce a scris fratele nostru”, se aude vocea mitropolitului. Părintele vine și ia hârtia cu „opera” mea și aruncă o privire. Nu pare dezamăgit, nu râde de greșelile de exprimare sau de acord, dă doar din cap aprobator. „Ia spuneți-i sfinția voastră cum ar trebui să sune Psalmul 50 în engleză”. Lasă hârtia jos și începe să recite în engleză cam cum l-ar spune un om obișnuit în română.

„Părintele stareț Hrisostom are trei facultăți”, îmi spune mitropolitul, remarcă la care părintele nici nu se bucură, nici nu se întristează, continuă să mă privească cu dragoste și atât. „A fost și profesor de matematică. Tu, dacă tot zici că ești cu calculatoarele, poate ai ce vorbi cu el, poate te mai învață câte ceva”. Eu mă simt dintr-odată mic și nu mai știu ce să spun. Părintele îmi vede stinghereala și spune cu voce caldă privind spre mine: „O să învețe și el, are timp”.

Atunci l-am văzut pentru prima dată pe părintele Hrisostom și mi-a rămas întipărit în minte ca un om mic de statură, care plutește pe deasupra tuturor cu multa lui smerenie. M-am interesat mai apoi de viața lui și am aflat cum a fost alungat din mănăstire de comuniști, cum a fost nevoit să alerge și să se nevoiască prin lume pentru ca după 25 de ani să fie primit înapoi în „Rai”, cum numea el mănăstirea.

În 2013, la hramul Mănăstirii Bucium, l-am văzut pentru ultima oară. Tot mic, mult mai slab, abia putea să vorbească. M-a îmbrățișat.

În decembrie 2014 ar fi făcut 92 de ani. Dumnezeu însă a socotit numărul îngerilor din cer și al sfinților și a dat poruncă să fie dus și părintele Hrisostom să se bucure împreună cu ei. L-a eliberat de suferința cu care fusese legat în ultimii ani de viață și pe care a dus-o mucenicește, fără cârteală. Dumnezeu l-a mutat pe părintele Hrisostom din „Rai” în Rai. Hristos a înviat!