Părintele Proclu Nicău, monahul smerit și blând

Fiecare întâlnire cu părintele Proclu era ca o întâlnire cu sfinții din Pateric. Fiecare vizită pe care o primea era un prilej de a-și manifesta dragostea față de cel pe care-l avea în față. Avea o bucurie sinceră, de copil, cu care te întâmpina și care te făcea să-ți simți nimicnicia, păcătoșenia și să dorești să fii precum el: simplu, curat sufletește, cu luare aminte doar la lăuntrul tău.

Era mereu cea mai așteptată întâlnire: de dor, de sfințenie, de simplu, de frumos, de pur, de har, iar răstimpul reîntânirii ne umplea sufletul cu și mai mult dor.

Ne e dor de părintele nostru smerit si blând. 28 Ianuarie 2017 – cinci ani de când a trecut în Ceruri, în lumina lui Hristos, părintele nostru duhovnicesc, Monahul Proclu Nicău, cinci ani de când avem în Cer încă un mare rugător pentru noi.

Viaţa sa creştină autentică era reprezentată de o permanentă luptă pentru dobândirea Împărăţiei celei cereşti, prin transformarea sa duhovnicească, prin creşterea de la chip la asemănarea cu Dumnezeu. Această transformare s-a realizat cu mult efort, cu multe lacrimi și căință în balsamul rugăciunii continue, dar mai ales cu ajutorul Preabunului Dumnezeu prin mijlocirile Maicii Domnului, ale  sfinţilor, cuvioșilor și bineplăcuţilor Săi.

Părintele Proclu a devenit prin sfinţirea vieţii proprii un model de urmat întru totul pentru ucenici. Urmarea părintelui duhovnicesc ca model de vieţuire este strâns legată de imitarea vieţilor sfinţilor. Imitarea lor este practic un fel de apropiere de ei la nivel duhovnicesc. Raportarea continuă la sfinţi, la părintele cu viaţă îmbunătăţită, îl face pe credincios să îşi însuşească modul de vieţuire al acestora, să devină cumva în aceeaşi cugetare cu ei.

Părintele Proclu a fost un mare trăitor și un următor al sfințeniei la fel ca și ceilalți părinți cu viață sfântă din generația sa. El trăiește acum în Ceruri în lumina lui Hristos, pentru că sfinția sa s-a umplut de Hristos cel Viu.

Ne privea cu o blândețe care te curăța de frică, de rușine, de gânduri, de durere. La cinci ani de la mutarea la Hristos - Calea, Adevărul și Viața, exemplul de smerenie și vorbele Părintelui Proclu Nicău stârnesc dorul după Dumnezeu.

Așa știa părintele sufletul fiecaruia și nu lăsa pe nimeni neîndreptat și nemângâiat :

Eu n-am nimic bun. Îs miluit de Bunul Dumnezeu și am simțit mila Lui când am dus viață de pocăință, iar când nu am mai dus viață de pocăință am rămas în urmă, foarte mult în urmă.

Cuvinte sale ne învelesc sufletele:

Fraților nu vremurile sunt grele, ci păcatele sunt grele, așa să știți! Dumnezeu nu mă întreabă de sfârșitul lumii, ci de al meu... Nu cereți să faceți minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele și să pot plânge. Să punem început bun! Patima judecării aproapelui îndepărtează mângâierea si ajutorul Duhului Sfânt, căci, pe măsură ce se lasă cineva biruit de patima de a judeca, de a osândi pe alții, atunci Duhul Sfânt îl lasă în părăsire și dau năvală ispitele. Și numai așa ne putem repara, numai prin mărturisire și rugându-ne la bunul Dumnezeu pentru acele persoane pe care le-am judecat.

Să ne rugăm așa: «Doamne, iartă-i că ei din cauza noastră au greșit. Doamne, te rog, nu-i pedepsi din cauza mea, că eu am fost vinovat» și mă rog la bunul Dumnezeu să nu-i pedepsească, ca bunul Dumnezeu să-i mântuiască.

Și așa, văzând bunul Dumnezeu căința noastră și dorința de a pune început bun, ne va schimba viața, dintr-o viață trupească într-una duhovnicească și Duhul Sfânt, văzând că noi căutăm să ne smerim și să-i vedem pe toți mai buni și pe noi mai răi, atunci El iar vine și ne ajută”.

Lângă oamenii sfinţi, lângă bineplăcuţii Domnului ne este întotdeuna bine, şi simţim cum harul pe care-l au se revarsă şi asupra noastră, fără să ne spună nimic. Cuvintele lor sunt însuflate de Dumnezeu şi ne pătrund până în adâncul inimii, încât se trezeşte în noi dorinţa de a ne schimba, de a pune început bun, de a căuta ca măcar în parte să-i urmăm.  „Lucrul de căpătâi e să fim smeriți și să dorim  mântuirea! Cine se roagă din inimă, tot la inimă merge!”.

Părintele Proclu a fost un mare dar al Celui de Sus, pentru noi, cei atât de puţin credincioşi. Să  ne folosim de înțelepciunea sa ca să punem început bun vieții noastre.

Îți mulțumim Părintele nostru drag Proclu, pentru tot și pentru toate câte ne-ai învățat în viață, dar mai vârtos îți mulțumim pentru rugăciunea ce neobosit o îndrepți acum din apropierea Tronului Sfintei Treimi pentru noi toți !

Veșnică să-ți fie pomenirea din neam in neam!

Pr. Nicău Nicolae

Ultimele din categorie