Sfânta Liturghie cea de obște este rugăciunea care se săvârșește în numele adunării, în numele Bisericii. Rugăciunea particulară este rugăciunea unuia ori a mai multor oameni fără mijlocirea slujitorilor lui Dumnezeu. Rugăciunea particulară poate fi săvârșită de orice om. Și, după voia sa, el poate fie să citească rugăciunile cele rânduite, fie să se roage așa cum îi dictează dispoziția sufletească.

Rugăciunea cea de obște, cu osebire rugăciunea în biserică, este cea mai importantă parte a rugăciunii. Hristos a spus: „Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Lui Dumnezeu Îi place ca oamenii să se mântuiască împreună și de aceea a întemeiat Biserica, adică obșteasca adunare a tuturor celor care cred drept în Dumnezeu și care are drept cap pe Hristos, aceasta având ca scop nașterea din nou, desăvârșirea membrilor ei de pe pământ și fericirea cerească a acestora. Pentru a ne mântui trebuie să fim membri ai Bisericii și să luăm parte la viața acesteia. Membrii Bisericii trebuie să se adune la rugăciunea obștească în biserici – în locurile consacrate lui Dumnezeu, unde totul amintește de Cer.

În biserici, noi putem să ne eliberăm cu ușurință de grijile pământești și să fim cu luare-aminte, năzuind către rugăciune. Rugându-ne împreună, ne exprimăm iubirea unul față de celălalt și astfel, în timpul obșteștii Liturghii, nu trebuie să citim rugăciunile particulare, ci mai cu seamă să urmărim Dumnezeiasca Liturghie, prin semne de cinstire a Dumnezeirii exprimate laolaltă (metanii, închinăciuni etc.). O astfel de rugăciune sporește dispoziția evlaviei și-i însuflețește pe cei care se roagă, pentru că ea trece de la unul la altul. Dumnezeu vrea și ascultă pe fiecare în orice loc, dar cu osebire prezența harului Său se află în biserici, după cum o arată oamenii în multe vedenii (Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos a văzut Acoperământul Maicii Domnului; Sfântul Serafim de Sarov L-a văzut pe Hristos în timpul Vohodului Mic; slujirea îngerilor cu Sfântul Spiridon al Trimitundei etc.). „Lui Dumnezeu îi este scumpă rugăciunea de acasă, însă și mai scumpă rugăciunea din biserică” – i-a fost descoperit Sfintei Iuliana (trăitoare din veacul al XVII-lea). După canoanele Bisericii (canonul 80 Trulan), creștinul care vreme de trei duminici nu ia parte la dumnezeiasca Liturghie ar trebui să fie afurisit (îndepărtat de la Sfânta Împărtășanie) de Biserică, iar dacă este față preoțească ar trebui caterisit. Doar aceia care trăiau singuri în pustie nu se adunau la rugăciunea cea de obște însă, dacă erau alți pustnici în pustia din apropiere, atunci sâmbăta și duminica ei le petreceau împreună, adunându-se la Sfânta Liturghie.

Participarea la Liturghia cea de obște este dovada că noi aparținem Bisericii, iar îndepărtarea de Sfânta Liturghie este un semn al lepădării de Biserică. Să participăm la Sfânta Liturghie din biserică nu doar în duminici și în sărbători ci, dacă se poate, chiar în fiecare zi.

(Sfântul Ioan Maximovici, Despre rugăciune, traducere de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2018, pp. 19-23)