Arhimandritul Grigorie, unul dintre sfetnicii de taină ai lui Ștefan cel Mare

Pateric

Arhimandritul Grigorie, unul dintre sfetnicii de taină ai lui Ștefan cel Mare

    • Arhimandritul Grigorie, unul dintre sfetnicii de taină ai lui Ștefan cel Mare
      Mănăstirea Bistriţa - Neamţ (Foto: Oana Nechifor)

      Mănăstirea Bistriţa - Neamţ (Foto: Oana Nechifor)

Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Grigorie a fost ales în anul 1490 egumen al Mănăstirii Bistriţa, pe care o povăţuieşte duhovniceşte vreme de 10 ani. Era cinstit şi căutat de toţi, fiind înţelept la cuvânt şi blând la suflet şi nu era alt duhovnic în lavră mai iscusit ca dânsul. Pentru aceea era numărat între sfetnicii de taină ai lui Ştefan cel Mare.

Arhimandritul Grigorie, de la Mănăstirea Bistriţa din Neamţ (1490-1500)

Arhimandritul Grigorie a fost unul din marii egumeni ai Mănăstirii Bistriţa. El a crescut de mic în obştea acestei lavre, ca ucenic al egumenului Eustatie (1455-1460), de la care a învăţat frica de Dumnezeu şi buna nevoinţă. Învăţătura cărţii precum şi limbile greacă şi slavonă le-a învăţat la Școala de Grămătici care funcţiona aici, ajungând dascăl priceput şi duhovnic al mănăstirii.

Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Grigorie a fost ales în anul 1490 egumen al Mănăstirii Bistriţa, pe care o povăţuieşte duhovniceşte vreme de 10 ani. Era cinstit şi căutat de toţi, fiind înţelept la cuvânt şi blând la suflet şi nu era alt duhovnic în lavră mai iscusit ca dânsul. Pentru aceea era numărat între sfetnicii de taină ai lui Ştefan cel Mare. La îndemnul acestui egumen, voievodul înmormântează la Bistriţa pe fiul său, Alexăndrel (1493), şi tot la îndemnul lui zideşte aici o măreaţă clopotniţă (1498), donează două clopote şi face numeroase danii rugătorilor săi.

În timpul egumeniei sale, viaţa duhovnicească din mănăstire s-a reînnoit mult. Dintre ucenicii săi a ridicat dascăli învăţaţi, egumeni şi duhovnici buni, căutaţi atât de călugări, cât şi de mireni. A încurajat mult viaţa isihastă din partea locului, ajutând la închegarea sihăstriei Cuviosului Iosif de pe Muntele Bisericanilor şi a sihăstriei Cuviosului Simeon de la Pângăraţi. A dat ajutor, de asemenea, la întemeierea Mănăstirii Tazlău, trimiţând acolo câţiva călugări şi duhovnici aleşi.

Ajungând la sfârşitul vieţii, Cuviosul egumen Grigorie a primit îngerescul chip al schimniciei şi s-a săvârşit cu pace la începutul secolului XVI.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 132-133)