Cuviosul Ierarh Paternus, primul mitropolit cunoscut al Tomisului

 

Prima atestare documentară este inscripţia latină de pe un vas de cult din argint aurit, descoperit în anul 1912 (astăzi la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg), făcut de Paternus la începutul secolului VI pentru Catedrala Mitropolitană din Tomis., unde donatorul este intitulat episcopus mitropolitanus. După această însemnare şi alte câteva de mai târziu se atestă că Episcopia Tomisului a fost ridicată la începutul secolului VI la rang de mitropolie şi că avea sub jurisdicţia sa un număr de 14 episcopii sufragane, existente în toate oraşele mari ale Daciei Pontice.

Cuviosul Ierarh Paternus, Mitropolit al Tomisului (prima jumătate a secolului VI)

Venerabilul Mitropolit tomitan Paternus era, după nume, de origine latină, adică daco-roman autohton, probabil, călugărit şi format teologic şi spiritual în una dintre vestitele mănăstiri ale Eparhiei Tomisului. El a ajuns păstor al Daciei Pontice, după o lungă perioadă de circa 60 de ani (460-520), pentru care nu se cunoaşte încă numele nici unui episcop tomitan.

Prima atestare documentară este inscripţia latină de pe un vas de cult din argint aurit, descoperit în anul 1912 (astăzi la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg), făcut de Paternus la începutul secolului VI pentru Catedrala Mitropolitană din Tomis, unde donatorul este intitulat episcopus mitropolitanus. După această însemnare şi alte câteva de mai târziu se atestă că Episcopia Tomisului a fost ridicată la începutul secolului VI la rang de mitropolie şi că avea sub jurisdicţia sa un număr de 14 episcopii sufragane, existente în toate oraşele mari ale Daciei Pontice. Într-o „Listă” a tuturor scaunelor mitropolitane şi episcopale din Patriarhia ecumenică, existente la începutul secolului VI, publicate în anul 1891 de bizantinologul Cari de Boor, sub denumirea de „Notitia Episcopatuum”, sunt trecute sub jurisdicţia Mitropoliei Tomisului următoarele 14 scaune episcopale: Axiopolis (Cernavodă, jud. Constanţa), Capidava (Capidava, jud. Constanţa), Carsium (Hârşova, jud. Constanţa), Callatis (Mangalia), Constantiana (jud. Constanţa), Histria (Istria, jud. Constanţa), Tropaeum Traiani (Adamclisi, jud. Constanţa), Troesmis (Igliţa, jud. Tulcea), Noviodunum (Isaccea, jud. Tulcea), Aegyssus (jud. Tulcea), Salsovia (Mahmudia, jud. Tulcea), Halmyris (Dunavăţul de Jos, jud. Tulcea), Zaldapa (jud. Tulcea), Dionysopolis (Balcic).

Toate aceste scaune episcopale au fost înfiinţate la începutul secolului VI, în fiecare oraş (polis) din Sciţia Mică şi din întreg Imperiul Bizantin, sub împăratul Anastasie (491-518), în urma unei legi a înaintaşului său, împăratul Zenon (474-491), ca fiecare oraş să aibă un episcop al său şi un anume teritoriu.

Sub Mitropolitul Paternus, Eparhia Tomisului a ajuns la poate cea mai mare înflorire duhovnicească şi organizatorică. Numărul mare al episcopiilor sufragane dovedeşte în bună parte încheierea procesului de creştinare a poporului român din Dacia Pontică, care avea în secolul VI peste 100 de bazilici (biserici) şi bisericuţe, cu numeroşi preoţi (prezbiteri) şi mănăstiri bine organizate, cu sute de călugări, sihastri, cavioţi (trăitori în peşteri) misionari şi cu teologi de o înaltă cultură clasică şi mistic-dogmatică, recunoscută peste tot. Astfel, vestiţii „călugări sciţi”, contemporani cu arhiepiscopul Paternus, erau preocupaţi de dogma Sfintei Treimi, creând formula teologică numită „theopashită”, că „unul din Sfânta Treime a pătimit în trup” (unus de Sancta Trinitate passus in corpus).

Fericitul Mitropolit Paternus refuzând să accepte ca ortodoxă această formulă dogmatică, călugării sciţi se duc, în anul 519, la împăratul Justin I (518-527) şi cer recunoaşterea învăţăturii lor. De aici merg la Roma şi cer Papei Hormisda acelaşi lucru. Aceasta dovedeşte preocupările hristologice ale călugărilor daco-romani din Dobrogea secolului VI, renumele lor în întreg Imperiul Romano-Bizantin, precum şi grija dintotdeauna a episcopilor din Dacia Pontică de a apăra cu statornicie Ortodoxia la Gurile Dunării.

În anul 520, Mitropolitul Paternus, fiind la Constantinopol, a participat cu alţi 20 de ierarhi la alegerea noului patriarh ecumenic, Epifanie. În scrisoarea adresată Papei Hormisda cu acest prilej, Paternus semnează al şaptelea sub titlul: Paternus, misericordia Dei, episcopus provinciae Scythiae metropolitanus.

În cadrul arhiepiscopiei sale, Mitropolitul Paternus pregăteşte călugări şi preoţi misionari, pe care îi trimite la nord de Dunăre, în Dacia Carpatică, ajungând să organizeze parohii şi mici aşezări monahale până în văile Oltului şi Argeşului, Câmpia Bărăganului, Codrii Vlăsiei, ţinutul Buzăului, Ţara Vrancei şi sudul Moldovei.

Aşa ostenindu-se mai mult de un deceniu, pentru lauda lui Dumnezeu şi triumful creştinismului pe pământul ţării noastre, venerabilul Mitropolit Paternus şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 44-45)

De la același autor

Ultimele din categorie