Părintele Vichentie Mălău și darul înainte-vederii

La părintele Vichentie veneau mulţi bolnavi pentru rugăciune. Unii dintre ei se vindecau. Bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste, îi mărturisea şi le făcea Sfântul Maslu. El însă simţea cu duhul dacă bolnavul se va vindeca sau nu. De aceea nu voia să schimbe hotărârea lui Dumnezeu. La plecare, mângâia pe cel suferind şi-i dădea a înţelege ce va urma.

Acest preacuvios părinte avea şi darul mai înainte-vederii. Când venea câte un frate tânăr la mănăstire, el simţea cu duhul dacă va fi sau nu călugăr bun. Pe unii din fraţi îi chema la sine şi le zicea: 

‒ Dumnezeu şi Maica Domnului să vă binecuvinteze, fraţilor, să ajungeţi călugări buni şi preoţi ai Bisericii lui Hristos.

Iar pe alţii, chemându-i, le spunea:

‒ Fraţilor, n-o să puteţi sta în mănăstire. Aici este greu. Poftiţi bani de drum şi vă duceţi acasă. Ascultaţi de părinţi, învăţaţi o meserie şi aveţi frica lui Dumnezeu.

Şi toţi urmau sfatul lui. Spunea maica Laurenţia că a venit o copilă la bunica ei, călugăriţă în Mănăstirea Agapia, ca s-o vadă. A doua zi, bătrâna s-a dus la părintele Vichentie şi i-a zis: 

‒ Binecuvintează, preacuvioase părinte, pe nepoata mea că se întoarce acasă.

‒ Dumnezeu şi Maica Domnului să te binecuvinteze, soră, să rămâi la mănăstire şi călugăriţă să te faci! 

Din ceasul acela, copila a rămas la Agapia şi a ajuns călugăriţă bună.

La părintele Vichentie veneau mulţi bolnavi pentru rugăciune. Unii din ei se vindecau. Bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste, îi mărturisea şi le făcea Sfântul Maslu. El însă simţea cu duhul dacă bolnavul se va vindeca sau nu. De aceea nu voia să schimbe hotărârea lui Dumnezeu. La plecare, mângâia pe cel suferind şi-i dădea a înţelege ce va urma. 

‒ Cât să vă dăm, părinte, pentru Sfântul Maslu? întreba bolnavul. 

‒ Ei, lasă, dacă te vindeci, ne tocmim noi!

Şi nu lua niciodată bani de la nimeni.

Odată, s-a îmbolnăvit Părintele Vichentie şi nu avea unde să se culce, că nu avea pat în chilie. Atunci maica Laurenţia i-a adus un pat cu pernă şi aşternuturi şi a zăcut bătrânul câteva zile pe el. După ce s-a ridicat din boală, a zis către maici: 

‒ Vă mulţumesc pentru pat, pentru pernă, pentru toate. Luaţi-le de acum, că popa s-a făcut sănătos. De ce să doarmă altul pe duşumea din cauza mea? 

‒ Ba nu, preacuvioase, vi l-am dăruit de tot. Ţineţi-l în chilie.

‒ Dacă-l ţin în chilie, iar mă întoarce boala! 

După câteva zile a întâlnit un sărac şi i-a dat patul cu tot ce era pe el. De atunci, părintele n-a mai fost bolnav niciodată cât a stat la Mănăstirea Agapia.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 570-571)

Mănăstiri: Mănăstirea Agapia

De la același autor

Ultimele din categorie