Vestindu-se în Muntele Athos „că un valah, anume Nectarie, cântă atât de bine, încât nu se află altul asemenea lui”, părinţii greci îl chemau pe la mănăstirile lor să cânte la praznicele împărăteşti şi îi făceau loc între cei dintâi cântăreţi. Iar părintele Nectarie, împreună cu fratele său Atanasie, se duceau cu dragoste să slăvească pe Hristos.

Odată, Cuviosul Nectarie a fost chemat la hramul Mănăstirii Iviru, „Adormirea Maicii Domnului”. Acolo a cântat atât de frumos, încât toţi se cucereau de darul ce i-l dăduse Dumnezeu. Auzind de aceasta, călugării lavrioţi l-au chemat şi la hramul Mănăstirii Lavra, de ziua Sfântului Athanasie al Athonului. Iar la slujba litiei, i-au dat să cânte în limba greacă o cântare frumoasă ce se numeşte „Matima”. Şi a cântat părintele Nectarie cu „aşa bună întocmire şi cu dulce şi minunat glas, că toţi alergau să vadă cine cântă” şi îl numeau „Noul Cucuzel”.

Altădată, părinţii Nectarie şi Atanasie au plecat de Sfintele Paşti la Ierusalim, să se închine la Mormântul Domnului. Atunci a rugat părintele Atanasie pe proiestoşii greci să-l primească şi pe fratele său să cânte la Sfântul Mormânt. Ei însă nu l-au primit, socotind că nu ştie să cânte. La urmă i-au dat voie. Şi când a început Cuviosul Nectarie a cânta şi a slăvi pe Hristos, pelerinii şi slujitorii se urcau pe strane şi prin galerii să vadă cine cântă, că nu mai auziseră vreodată o cântare aşa de minunată.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 484 - 485)