Patima fumatului
Tentaţia apare zilnic şi e nevoie de o voinţă de fier ca să reuşeşti cu adevărat. După ce ai renunţat la fumat nu-i bine să te amăgeşti cu o ţigară. S-ar putea ca întreg efortul să fi fost în zadar.
Tabagismul este o altă patimă care-i robeşte pe foarte mulţi oameni. Sfântul Pavel ne întreabă: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6, 19). Or, acest templu al Duhului Sfânt noi ne îngăduim să-l „tămâiem” cu „tămâia dracului”.
Fumatul reduce speranţa de viaţă. Fumătorii sunt predispuşi la o seamă de boli, cum ar fi: cancerul, astmul bronşic, infarctul, bronşita, impotenţa, infertilitatea, emfizemul pulmonar, ateroscleroza, fragilitatea imunitară şi altele.
Tabagismul face victime în întreaga lume. Anual mor în jur de 4,9 milioane de oameni din cauza acestui viciu. Panourile publicitare ale diverselor companii de ţigări iau cu asalt oraşele din întreaga lume. Personajele reclamelor sunt întotdeauna şarmante, pentru a reuşi să-i corupă pe privitori.
Pentru a se renunţa la această patimă este nevoie de multă voinţă. Ai nevoie, spunem noi, şi de un bun duhovnic. Trebuie, apoi, să conştientizezi faptul că fumatul dăunează sănătăţii tale. E nevoie să fii hotărât pentru a spune nu! Primele luni de abstinenţă sunt dificile pentru orice fumător. Tentaţia apare zilnic şi e nevoie de o voinţă de fier ca să reuşeşti cu adevărat. După ce ai renunţat la fumat nu-i bine să te amăgeşti cu o ţigară. S-ar putea ca întreg efortul să fi fost în zadar.
(Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 34)
De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro