Ne aflăm astăzi în pragul unui timp al binecuvântării, pe care Biserica ni-l pune înainte ca pe o oază de liniște în mijlocul deșertului acestei lumi zbuciumate. Începe Postul Adormirii Maicii Domnului, o perioadă de două săptămâni în care suntem chemați să ne desprindem de grijile cele pământești și să călătorim, alături de Preasfânta Fecioară Maria, pe drumul de la moarte la viață. Pentru a înțelege profunzimea acestor zile, este necesar să ne fixăm pașii pe trei coordonate esențiale: reperele temporale, liturgice și duhovnicești ale acestui urcuș duhovnicesc.

Reperul temporal ne este dat de timpul sfințit al înfloririi postului, Adormirea Maicii Domnului, prin conținut și solemnitate, fiind un timp așezat sub numirea-metaforă de  „Paștele verii”. Sigur, pentru exigența culturii celor exigenți, nu marcăm o înviere – în niciun caz a Domnului – dar în mod cert Adormirea este legată de Cel Înviat. Care nu refuză Mamei Sale iubirea de Fiu. Din punct de vedere temporal, acest post este așezat în inima ultimei luni a anului bisericesc – luna august. În tradiția ortodoxă, anul liturgic nu începe la 1 ianuarie, ci la 1 septembrie și se încheie la 31 august. Astfel, Postul Adormirii Maicii Domnului devine postul de sfârșit de an, o perioadă de bilanț spiritual al întregului an mântuitor. Timpul acestui post este scurt, de doar 14 zile (1–14 august), dar este de o intensitate unică. De ce conferim pelerinajului acestuia dimensiunea duhovnicească de exercițiu al Paștelui verii? Pentru că, la fel ca în primăvară, când Postul Mare ne conduce către Învierea Domnului, acest post din august ne conduce către o altă înviere și mutare la viață: mutarea Maicii Domnului cu trupul la Cer. Timpul postirii nu este un timp cronologic simplu (cronos), ci este un timp al mântuirii (kairos), un timp în care ceasornicul lumii se oprește pentru ca noi să măsurăm viața cu bătăile de inimă ale ritmului liturgic, toacă de har în poiana înflorită a verii.

Din punct de vedere liturgic, acest post se distinge printr-o frumusețe imnografică aparte. Biserica îmbracă haine de evlavie, iar slujbele capătă un caracter profund stăruitor și mângâietor în același timp. Centrul liturgic al acestor două săptămâni este ocupat de Săvârșirea Paraclisului Maicii Domnului. În fiecare seară, în cadrul slujbei Vecerniei, credincioșii se adună pentru a cânta acest imn de mijlocire: „De multe ispite fiind cuprins, alerg către tine, căutând mântuire...”. Paraclisul nu este o simplă citire de texte, ci este strigătul de ajutor al copilului către mama sa. Tot sub aspect liturgic reținem că în mijlocul acestui post, la 6 august, prăznuim Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor. Această sărbătoare luminoasă, în care avem dezlegare la pește, este așezată strategic în timpul postului pentru a ne aminti care este scopul înfrânării noastre: nu înfometarea trupului, ci luminarea sufletului și transformarea firii noastre căzute în fire plină de lumină necreată, numită de Părinții Bisericii lumina taborică, lumină a Învierii cea  dinainte de înviere.  Iar în ajunul praznicului, în seara zilei de 14 august, vom trăi momentul culminant: Cântarea Prohodului Maicii Domnului, o slujbă de o profunzime apropiată de cea din Vinerea Mare, în care plângem Adormirea Fecioarei, dar deja intuim ridicarea ei la ceruri. Un text introdus mult mai târziu, mai curând de evlavia populară decât de rigoarea teologică a Părinților Bisericii, care însă „acomodează” inima și gândul cu taina Adormirii. 

Vă propun însă și un exercițiu de înțelegere a reperului duhovnicesc al postirii la vremea așteptării Adormirii Maicii Domnului. L-aș numi simplu și asumat ca fiind răstignirea egoismului și asumarea virtuții. Asta pentru că dincolo de calendare și rânduieli liturgice, postul este o realitate profund interioară. Care este mesajul duhovnicesc pe care Maica Domnului ni-l transmite acum? Pe de o parte răstignirea voii proprii prin ascultare.  Întreaga viață a Maicii Domnului s-a rezumat la cuvintele rostite în fața Arhanghelului Gavriil: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”. Postul ne cheamă să renunțăm la mândria de a ne conduce singuri viața și să facem ascultare de voia lui Dumnezeu. Pe de altă parte modelul ascezei smerite având de a face cu postirea integrală, întreagă, ne fracturată în segmente ale putinței omenești și neputinței umane. Maica Domnului este vasul ales al curăției. De aceea, postul alimentar (care în această perioadă este unul aspru, similar cu cel al Postului Mare) trebuie însoțit în mod obligatoriu de postul simțurilor. Să postească ochii de la priviri ispititoare, limba de la bârfe și judecată, iar mintea de la gânduri de ură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne avertizează: „Ce-ți folosește dacă nu mănânci carne de pasăre, dar muști prin clevetire din carnea fratelui tău?”.

 Eu văd însă Postul Adormirii Maicii Domnului ca un exercițiu ascetic care are legătură cu pregătirea pentru propria plecare. Mărturisesc că văd Adormirea Maicii Domnului ca pe un moment care ne amintește că moartea nu mai este o groapă întunecată, ci o trecere, un somn din care ne trezim în brațele lui Hristos. Postul acesta este un exercițiu de detașare de cele materiale, o pregătire a sufletului pentru marea întâlnire cu Creatorul. Maica Domnului a postit din dragoste pentru Fiul ei și ca pregătire pentru mutarea ei la Cer. Ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „Fecioara Maria nu a avut nevoie de post pentru curățirea păcatelor ei, căci era plină de har, ci a postit din dorința fierbinte de a-Și uni neîncetat mintea cu Dumnezeu în rugăciune. Cu atât mai mult noi, cei plini de patimi, trebuie să postim în aceste zile, pentru ca prin înfrânarea pântecelui să omorâm faptele trupului și să devenim biserici vii ale Duhului Sfânt.” (Cateheza a 23-a: Despre post, înfrânare și paza inimi). Să intrăm în acest post nu cu tristețe, nu ca sub o povară legala, ci cu bucuria pelerinului care știe că la capătul drumului îl așteaptă îmbrățișarea unei Mame. Să trecem cu postirea dincolo de mâncare ori nemâncare, de băutură ori sete, amintindu-ne spusa Sfântului Ioan Hrisostom: „Nu-mi spune mie: «Am postit atâtea zile, nu am mâncat carne, am băut doar apă». Arată-mi mie dacă cel mândru a devenit smerit, dacă cel mânios a devenit blând. Dacă ești plin de ură și de clevetire, poți să bei doar apă și să mănânci cenușă, postul tău este o batjocură, căci dracii nu mănâncă niciodată nimic, dar tot draci rămân!” (Omilii la statui, Omilia a III. 4., Patrologia Graeca (PG), volumul 49, coloana 53).

Cu îngăduința colegilor de la Doxologia, vă propun să medităm fiecare, pe cât ne este cu putință, asupra unui text prin care mă alătur bucuriei Bisericii de a prăznui pe aceea care a făcut Praznicul Învierii posibil prin darul de trup și cumințenie, de feciorie și bărbăție sufletească al așteptării, primirii și educării Pruncului Mesia. Vom încerca, în fiecare zi a Postului, să aflăm câte o icoană de aducere aminte a Maicii Domnului cea nedezlipită de icoana Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos.