Anul trecut în 14 octombrie am fost prezent în studioul TVR la transmisiunea în direct a slujbei închinată Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași...

Totul a decurs firesc, în duhul liturgic și comunitar creștin, chiar dacă efectele pandemiei erau vizibile: măști, distanțare, garduri și jandarmi, numărul pelerinilor vizibil subțiat. La sfârșit însă, un vuiet contestatar, insistent, la limita violenței a făcut ca marea sărbătoare să se transforme în protest de stradă, cu huiduieli și îmbrânceli, cu steaguri și portavoce. Puținii închinători care veniseră, asumându-și caznele deplasării și riscurile pandemice aferente, au fost luați prin surprindere de acest desant gălăgios, care numai în duh de rugăciune nu era...

Așa se face că marea sărbătoare a ocrotitoarei Moldovei s-a transformat, pe finalul ei, în „lupta cu sistemul”, cu globalizarea, cu mafia din Big Pharma și cu politicienii corupți. Desigur, adevărul trebuie căutat și formulat în spațiul public, dar oare acela era locul și momentul potrivit? La racla cu sfintele moaște depunem noi, ca Popa Șapcă la Islaz, revendicările noastre politice? În curtea Mitropoliei facem miting anti-pașaport sanitar? În fața Catedralei huiduim guvernul? Nu, categoric nu! Întreg spațiul sacru trebuie păstrat ca atare: sacru! Și nimeni nu are dreptul, indiferent de „adevărul” pe care îl are la purtător, să desacralizeze o sărbătoare ca aceasta.

Adevărul Sfinților depășește adevărurile noastre, cerul lor este deschis nouă; însă acolo, în intimitatea lor se pătrunde discret, cu sfială, cu inimă zdrobită, cu buzele închise. Doar murmurul delicat al rugăciunii poate să străbată aerul până la raclă, nu țipete, huiduieli sau scandări. Ați văzut cum stau florile pe raclă și împrejurul ei? Așa trebuie să fie și pelerinii: frumoși, tăcuți, înmiresmați!