Pentru a avea harul, omul trebuie să fie înfrânat în toate
Cuvioasa Maria Egipteanca a luat de la Sfântul Zosima numai puţină linte cu degetul şi a zis: „Îmi e de ajuns aceasta, cu harul lui Dumnezeu”.
Prin el însuşi omul nu este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu, de aceea s-a zis: „Cereţi şi vi se va da” (Matei 7, 7). Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi înşine şi ne lipsim de harul Duhului Sfânt; fără har însă, sufletul se tulbură mult, pentru că nu înţelege voia lui Dumnezeu.
Pentru a avea harul, omul trebuie să fie înfrânat în toate: în mişcări, în cuvinte, în priviri, în gânduri, în hrană. Tot celui ce se înfrânează îi vine în ajutor învăţătura din cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Cuvioasa Maria Egipteanca a luat de la Sfântul Zosima numai puţină linte cu degetul şi a zis: „Îmi e de ajuns aceasta, cu harul lui Dumnezeu”. Trebuie să te obişnuieşti să mănânci cât mai puţin cu putinţă dar cu dreaptă judecată şi atât cât îţi îngăduie munca ta. Măsura înfrânării trebuie să fie aceea ca după masă să mai simţim dorinţa de a ne ruga.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 49-50)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro