În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţiniubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace! (Luca 7, 36-50) (Luni în săptămâna a 21-a după Rusalii)

Textul Evangheliei acestei zile de luni este foarte cunoscut în tradiția Bisericii, dar chiar și mai departe, în literatură și cinematografie, pentru marea sa încărcătură sensibilă. Ungerea lui Hristos, înainte de a fi răstignit și a muri pe cruce de către o femeie care înainte fusese desfrânată, este un moment în care omul înțelege că în creștinism, prin puterea iertării și a pocăinței, absolut orice se poate schimba. Valorile de mai înainte se inversează, păcatele se iartă, viața și moartea nu mai sunt despărțite una de alta într-un mod atât de brutal, iar firea omenească cea mai împietrită în judecățile și ideile ei preconcepute, capitulează. Nu doar dragostea dumnezeiască iertătoare e remarcabilă, ci și capacitatea omului de a trece de la păcatul cel mai adânc la sublimitatea dragostei desăvârșite.

Evanghelistul povestește cum Domnul a intrat în casa unui fariseu, fiind invitat la masă. Aceasta înseamnă că, deși am fi tentați să credem altfel, existau și farisei care Îl respectau măcar în parte pe Iisus, iar Domnul la rândul Lui nu Se sfia să intre în casa unuia dintre ei, deși îi criticase deseori ca tagmă. Totuși, fariseul nu este o gazdă desăvârșită. Din cele descrise rezultă că nu i-a dat apă de spălat Domnului, așa cum era obiceiul evreiesc la care fariseii chiar țineau cu sfințenie. Este binecunoscut un episod în care fariseii Îl acuzau pe Iisus că mănâncă fără să se spele, încălcând tradiția (Marcu 7, 2). Aici gazda arată cel puțin o neatenție, dacă nu dispreț. În al doilea rând, fariseul nu e sincer până la capăt în ospitalitatea lui și, atunci când o femeie considerată de moravuri ușoare intră în casă și unge picioarele Domnului, Îl judecă pe Iisus că ar trebui să știe cu cine are de-a face. Despre femeia venită probabil pe nepoftite nu mai trebuie amintit că era disprețuită din cale-afară. 

Lăsând pentru moment deoparte atitudinea incorectă a fariseului, să ne oprim asupra chipului acelei femei păcătoase care a adus un alabastru cu mir, adică un vas din piatră ciolită, având un conținut poate chiar mai prețios. Ea nu se sfiește să intre în acea casă să Îi ungă picioarele Domnului cu mir și să le șteargă cu părul capului. Mulți interpretează gestul ei ca un răspuns la un episod apropiat tematic, anume acela în care Domnul refuză să judece o femeie desfrânată și determină pe potențialii ucigași să nu mai arunce cu pietre. Spusese atunci: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei” (Ioan 8, 7). E posibil să fie una și aceeași femeie în ambele istorii, iar aici ea să își exprime recunoștința. Dar în orice caz, presupunerea că ea ar fi Maria Magdalena nu are niciun fel de justificare. Nicăieri această femeie nu e numită, iar despre Maria Magdalena amintește Luca, la doar câteva versete mai departe, că din ea scosese Domnul șapte demoni (Luca 8, 2). Nicio aluzie la pretinsa ei viață desfrânată!

Întorcându-ne la Evanghelia citită azi, Domnul îi citește gândurile lui Simon fariseul și îl mustră destul de aspru, arătându-i păcatele împotriva tradiției și împotriva bunătății inimii, iar apoi imediat îi opune tocmai delicatețea acelei femei desfrânate, pe care toți o desconsiderau. Concluzia textului este că acela care e iertat de mai multe greșeli, iubește mai mult decât cel iertat de lucruri mici și mărunte. Așadar, nu se cade nouă, creștinilor, să-i judecăm pe cei mai mari păcătoși, fălindu-ne că suntem mai buni decât ei, fiindcă ascunzișul omului e altfel decât ne imaginăm, iar Dumnezeu judecă și iartă altfel. Iisus încheie spunând pe față că îi iartă păcatele acelei femei, lucru care scandalizează și mai mult pe martorii evenimentului. 

Noi, urmașii de astăzi ai lui Iisus, semănăm prea adesea cu fariseul Simon în judecată și prea adesea cu femeia desfrânată în fapte. Fericirea noastră constă însă aceea că Dumnezeu e iubitor și iertător pentru toate, dar cu o singură condiție: să ne recunoaștem starea. Să fim ca acea femeie căreia nu i-a păsat de bunacuviință, de moravurile vremii, ci a făcut din dragoste pentru Dumnezeu o faptă pentru care a rămas în istorie. A uns pe Domnul chiar înainte ca El să fie pus în mormânt, transformându-se din desfrânată în prorociță.