De o parte și de alta a ușii din peretele de est al vestibului veghează, pictați în mărime naturală, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Deasupra ușii, scena pictată îl reprezintă pe „Sfântul Ștefan, cel bătut cu pietre”. Privirea ne este reținută și de chipurile sfinților pictate în medalion, dispuse sub forma unui arc. Scene din viața Apostolilor sunt zugrăvite între vestibul și pronaos. Portretul plin de seninătate și blândețe al unui înger acoperă prima boltă de la intrare. Pe cei doi pereți laterali sunt pictate portretele fiilor lui Grigore Ghica, Scarlat și Matei. Ei sunt îmbrăcați cu mantii de culoare roșu–închis, cu mâneci scurte, îmblănite pe margine și la guler.

În pronaos, pe peretele apusean, de o parte și de alta a arcului este continuat acest tablou cu portretele lui Grigore Ghica și al domniței Zoița, domnița Ruxandra fiind înfățișată între cei doi ținând în mână o floare roșie. În portret putem vedea un bărbat puternic, de statură înaltă, aflat în puterea vârstei. Fața rotundă, mâna arcuită, barba înfoiată îi dau o expresivitate deosebită. Mantia de culoare roșie, cu mâneci scurte, cu care este îmbrăcat, acoperă caftanul; pe cap are cucă (căciulă înaltă, împodobită uneori cu pene, obișnuită a fi purtată de domnitorii români în timpul ceremoniilor). Îmbrăcămintea domnițelor se aseamănă mult cu cea a domnitorului.

„Nu nouă, Doamne, ci numelui Tău celui Sfânt s-a zidit din temelie această biserică”

Portretul în ulei al arhimandritului Ioasaf Voinescu, ultimul ctitor, este pictat pe același perete, iar în partea dreaptă, arhimandritul poartă macheta bisericii, care seamănă întru totul cu forma ei actuală. În același cadru se află următoarea inscripție, singura în dreptul unui portret:

 „Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui Tău celui Sfânt s-a zidit din temelie această Sf. biserică, de smeritul și păcătosul robul Tău Arhimandritul Ioasaf Voinescu, și s'au înfrumusețat în lăuntru și afară precum se vede astăzi, și din nou s-au înzestrat cu toate argintăriile și vestmintele și alte odoare, pe care păzește-o Tu Doamne și o întărește în veci neclătită. Iar către bunii și drept slăvitorii Hristiani, care vor avea dragoste a ceti pe aceste slove, cu umilință vă rog să ertați orice greșală veți afla și se ziceți cuvântul: Milostiv fii Doamne păcătosului acestuia - ca și voi aseminea să aflați milă înaintea Domnului. S-a început zidirea bisericei la anul 1836 și s-a sfârșit la anul 1841, Octomvre 30”.

Portretul contemplativ al Sfântului Ioan Botezătorul acoperă bolta cafasului (balconul unde cântă corul într-o biserică).

În naos, scene ca „Vindecarea slăbănogului”, „Hristos la Pilat”, „Ruga din grădina Ghetsimani”, „Pogorârea de pe cruce” – momente ale vieții pământești a lui Hristos și „tragerea pe roată” a Sfintei Ecaterina se impun prin trăsături adânc umanizate și prin tensiune dramatică. În aceeași manieră – portrete în mărime naturală și compoziții biblice – este pictată și încăperea altarului. Catapeteasma este din lemn sculptat și aurit, datând din 1838. Pe ușile diaconești sunt reprezentate portretele celor doi mari Sfinți Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii mănăstirii.

Portretele în mărime naturală ale mai multor sfinți și arhierei sunt zugrăvite atât pe pereții sudici, cât și pe cei nordici ai naosului și pronaosului. Culorile sobre și nuanțate, corpurile proporționate armonios, figurile bine desenate demonstrează calitățile portretistice ale pictorului. Un brâu floral se întinde de-a lungul pereților, de la intrare până în altar, separând registrul portretelor de restul picturii.